ANUNȚ PUBLIC PRIVIND DEPUNEREA SOLICITĂRII DE EMITERE A ACORDULUI DE MEDIU

ANUNȚ PUBLIC PRIVIND DEPUNEREA SOLICITĂRII DE EMITERE A ACORDULUI DE MEDIU

 

S.C. PORR CONSTRUCT S.R.L. anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „CONSTRUIRE ȘI MONTARE STAȚIE ASFALT”, propus a fi amplasat în Buftea – str. Rândunelelor, județul Ilfov.

Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Ilfov – București, Aleea Lacul Morii nr. 1, sector 6, în zilele de luni – joi, între orele 9 – 13.

Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Ilfov.

Vineri începe testarea sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă în București și Ilfov

 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov anunţă că de vineri va începe testarea sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă RO-ALERT, în Capitală şi în judeţul Ilfov.

Vineri, în intervalul orar 10:00-12:00, se vor transmite mesaje „test” utilizatorilor de telefoane mobile aflaţi în sectoarele 1 şi 3 ale Capitalei, dar şi în oraşele Otopeni şi Măgurele din judeţul Ilfov. Totodată, în intervalul 17:00-19:00, se vor transmite mesaje „test” utilizatorilor de telefoane mobile aflaţi în oraşul Buftea, judeţul Ilfov. În 24 septembrie, în intervalele orare 10:00-12:00 şi 17:00-19:00, se vor transmite mesaje „test” utilizatorilor de telefoane mobile aflaţi pe întreg teritoriul Capitalei şi al judeţului Ilfov.

Pentru a putea beneficia de sistemul RO-ALERT sunt mai multe setări ale aparatului, setări care pot fi găsite, în funcţie de telefonul mobil, accesând secţiunea „Configurare” din platforma www.ro-alert.ro.

Sistemul RO-ALERT permite difuzarea de mesaje de tip Cell Broadcast pentru avertizarea şi alarmarea populaţiei în situaţii de urgenţă. Acesta este folosit în situaţii majore, în care viaţa şi sănătatea oamenilor sunt puse în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundaţii ameninţătoare, atac terorist sau alte situaţii care ameninţă grav comunităţile.

La nivel naţional, testarea sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă RO-ALERT a început luni, la Oneşti, judeţul Bacău.

Sursa: News.ro