Hotărârea nr. 58 din 27.03.2021 privind măsurile dispuse pentru județul Ilfov, care va intra în vigoare începând cu data de 28 martie 2021, ora 12:00

Instituția Prefectului – Județul Ilfov aduce la cunoștința cetățenilor următoarele:

În aplicarea prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 293 din 10 martie 2021, modificată și completată prin Hotărârea de Guvern nr. 348 din 26.03.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19astăzi, 27 martie 2021, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov, în cadrul căreia a fost adoptată Hotărârea nr. 58 din 27.03.2021 privind măsurile dispuse pentru județul Ilfov, care va intra în vigoare începând cu data de 28 martie 2021, ora 12:00.

Art. 1  Pentru localitățile din județul Ilfov care se află în carantină zonală la măsurile stabilite prin ordinele de carantinare se adaugă suplimentar următoarele măsuri ce se vor aplica corespunzător:

(1) În localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 locuitori:

(a) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20:00-06:00. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori;

(b) Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 06:00-18:00. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori;

Prin excepție de la prevederile art. 1, alin. (1), lit (b), în intervalul orar 18:00-06:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

(2)  În localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5 /1.000 de locuitori se aplică suplimentar următoarele măsuri suplimentare:

(a) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20:00-06:00. Aplicabilitatea măsurii încetează dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori;

(b) Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 06:00-18:00. Aplicabilitatea măsurii încetează dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori;

Prin excepție de la prevederile art. 1, alin. (2), lit (b), în intervalul orar 18:00-06:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Art. 2  Pentru localitățile care nu se află în carantină zonală și incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori se aplică următoarele măsuri:

(a) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20:00-05:00, cu următoarele excepții:

– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

– deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

(b) Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 05:00-18:00.

(c) Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness.

Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori;

Art. 3 Pentru localitățile care nu se află în carantină zonală și incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se aplică următoarele măsuri:

(a) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20:00-05:00, cu următoarele excepții:

– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

– deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

(b) Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 05:00-18:00.

(c) Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness.

Aplicabilitatea măsurilor încetează dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori;

Art. 4  (1) Se instituie obligația pentru toți operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar  05:00-21:00.

(2) Prin excepție de la alin (1), în intervalul orar 21:00-05:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;

(3) Prin excepție de la alin (1), unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară;

(4) Măsurile prevăzute în articolele precedente se aplică corespunzător.

Art. 5 (1) În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 27 martie- 28 martie 2021,  în intervalul orar 18:00-22:00 pentru deplasarea și participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah.

(2) În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 03 aprilie- 04 aprilie 2021,  în intervalul orar 20:00-02:00 pentru deplasarea și participarea la  slujbele religioase.

Art. 6  Zilnic, pe baza rezultatelor testelor persoanelor nou confirmate, gestionate în aplicația ”corona-forms”, Serviciul de Telecomunicații Speciale va prezenta automat, la ora 10:00, pe platforma ”alerte.ms.ro” rezultatul calculului ratei de incidență, iar acesta va fi transmis prin grija C.J.C.C.I. Ilfov către toate UAT-urile din județ. Acesta va fi publicat pe site-ul Instituției Prefectului- Județul Ilfov https://if.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/.

Art. 7 Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor dispuse este cel stabilit la art. 64 – 70 din Legea nr. 55/2020.

Art. 8 Pentru localitățile din județul Ilfov care în acest moment se află sub măsura de carantinare zonală instituită prin ordin al Șefului DSU, la încetarea aplicabilității măsurii se pun în aplicare prevederile prezentei hotărâri.