Membrii fondatori ai Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov s-au întrunit astăzi, 11 septembrie 2018, în Adunare Generală și Consiliu Director, pentru a completa și modifica statutul Asociației și a crea cadrul pentru desfășurarea, în cele mai bune condiții, a activității societății de transport public București-Ilfov.

Toate unitățile administrativ teritoriale din Ilfov și București au împuternicit Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov ca, în baza Programului Integrat de Transport Public de călători pentru Regiunea București-Ilfov, aprobat la data de 19 iulie 2018:

– Să facă procedurile și să contracteze Societatea de Transport București – STB (fost RATB) pentru asigurarea serviciului de transport public de călători în Regiunea București-Ilfov

– Să aprobe stabilirea, ajustarea sau modificarea prețurilor și tarifelor, după caz, în condițiile legii, cu respectarea normelor metodologice/procedurilor elaborate și aprobate de autoritățile de reglementare competente.

Prestarea serviciului public de transport călători în Regiunea București-Ilfov se va face în etape, după cum urmează:

I. De la 15 septembrie 2018

Pe actualele rute de transport în comun, care au fost contractate deja de UAT-uri cu RATB, respectiv:

REPUBLICA – Unirii DOBROESTI
ROMPRIM – PIAŢA SUDULUI – DANUBIANA
CORA PANTELIMON – PANTELIMON
LUJERULUI – CHIAJNA
GHENCEA – DOMNEŞTI 
INSTITUTUL ONCOLOGIC – AFUMAŢI
ROMPRIM – PIAŢA SUDULUI – LEORDENI
PIAŢA SUDULUI – BERCENI
PIATA CLĂBUCET – PASAJ CFR CHITILA
CFR PROGRESUL – BUMBACARIA JILAVA
GHENCEA – PRUNI
GHENCEA – ŢEGHEŞ
DEPOUL ALEXANDRIA – BRAGADIRU
DEPOUL ALEXANDRIA – CLINCENI
PIAŢA PRESEI LIBERE – OTOPENI
DEP. ALEXANDRIA – VÂRTEJU
DEPOUL ALEXANDRIA – MĂGURELE
GHENCEA – CLINCENI
CARTIER DĂMĂROAIA – BUFTEA
CARTIER DĂMĂROAIA – MOGOŞOAIA
CFR PROGRESUL – 1 DECEMBRIE

Și tot de la data de 15 septembrie 2018, datorită urgenței create de existența celui mai puternic laser din lume ELI-NP pe platforma de cercetare de la Măgurele, se introduce linia expres Măgurele – Gara de Nord.

II. De la 1 decembrie 2018

a. Vor fi 67 de linii regionale, printre care și linii Ilfov-Ilfov

b. Vor fi puse în trafic 394 de autobuze, în măsura în care STB-ul își va suplimenta parcul auto, cu autobuzele contractate.

Vom avea un tarif unic, biletele pentru elevi și studenți vor fi subvenționate 50%, iar copiii sub 7 ani și pensionarii vor avea gratuitate pe mijloacele de transport în comun operate de Societatea de Transport București (STB).

Sursa: Consiliul Judetean Ilfov