ANUNŢ

 

Primăria oraşului Buftea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice, vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului, după cum urmează:

 

  1. Consilier juridic, gradul profesional principal în cadrul Biroul Constatare, Impunere, Încasare Debite .

          Condiţii de desfăşurare a concursului: dosarele de înscriere se pot depune la sediul Primăriei oraşului Buftea în termen de 20 zile de la data publicării anunţului, respectiv în perioada 12.05.2023 – 31.05.2023. Proba scrisă va avea loc în data de 19.06.2023 ora 10.00, iar interviul va avea loc în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise la sediul Primăriei Oraşului Buftea.

Condiţiile de participare la concursul pentru ocuparea funcţiei publice vacante de  Consilier juridic, gradul profesional principal în cadrul Biroul Constatare, Impunere, Încasare Debite sunt cele prevazute la art. 465 din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, la care se adaugă:

 

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul Ştiințe juridice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei minim 5 ani;

Bibliografie și tematică

  1. Constituția României, republicată

 cu tematica Titlul I si Titlul II din Constituția României, republicată

  1. Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, integral

  1. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, integral

  1. Titlul I și II ale părții a VI-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și

completările ulterioare, Partea I si partea III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare

cu tematica  titlul I și II ale părții a VI-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, , Partea I si partea III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare

5.Codul Civil

Cu tematica Codul Civil integral

  1. Codul Fiscal

cu tematica Codul Fiscal, integral

  1. Codul de Procedura Fiscala

cu tematica Codul de Procedura Fiscala, integral

  1. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, republicată (2), cu modificările şi completările ulterioare

cu tematica Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, republicată (2), cu modificările şi completările ulterioare, integral.

 

Atribuțiile postului

  1. Actualizează baza de date permanent, conform declaraţiilor de impunere şi a documentelor însoţitoare ce completează dosarul fiscal al contribuabilului;
  2. Stabileşte obligaţiile fiscale ale contribuabililor potrivit reglementărilor legale în vigoare formate din impozite şi taxe locale, inclusiv accesorii;
  3. Regularizează nivelul impozitelor şi taxelor locale, în baza declaraţiilor de impunere rectificative depuse de contribuabili sau dacă, în procesul stabilirii impozitului sau taxelor locale, au apărut noi reglementări legale, s-au constatat erori de impunere sau declaraţii de impunere neconforme cu masa impozabilă din teren, formulând, după caz, referate de constatare justificative, ce însoţesc borderoul de debite – scăderi;
  4. Emite şi comunică Decizie de impunere, Decizie de accesorii, ori de câte ori intervin modificări în masa impozabilă;
  5. Primeşte periodic, la termenele stabilite, date şi informaţii, inclusiv pe suport informatic, pentru completarea bazei de date a serviciului, transmise de către serviciile şi instituţiile colaboratoare, cu privire la stabilirea obligaţiilor la bugetul local;
  6. Constată şi stabileşte obligaţiile fiscale ale contribuabililor, precum şi a amenzilor, în cazul depăşirii/ nedeclarării în termenul legal de 30 de zile de la dobândirea bunurilor impozabile;
  7. Operează constatările din procesele verbale primite de la alte servicii cu competenţe în materie;
  8. Soluționează contestaţiile formulate de contribuabili, împotriva actelor de impunere;
  9. Colaborează cu celelalte compartimente, autorităţile publice, instituţiile publice şi de interes public, centrale şi locale, precum şi serviciile descentralizate ale autorităţilor publice centrale în scopul obţinerii de informaţii necesare stabilirii masei impozablie precum şi de identificare a persoanei;
  10. Întocmeşte şi eliberează documente (certificate) de atestare patrimonială, plecând de la datele de care dispune serviciul în care își desfășoară activitatea, existente în baza de date şi de la documentele suplimentare solicitate contribuabilului în completare, după caz, înaintea eliberării certificatului;
  11. Întocmeşte chitantele aferente plătitorilor de impozite, taxe si alte venituri, respectând legislaţia in vigoare, urmăreşte şi asigură operarea lor in evidenţele sintetice şi analitice ale contribuabililor ;
  12. Incaseaza sumele de bani reprezentând impozite, taxe locale, taxe speciale și amenzi datorate de contribuabili bugetului local al orașului Buftea, prin numarare faptică, în prezenta persoanelor care platesc;
  13. Întocmeste corect și la zi chitanțele pentru sumele încasate;
  14. Raspunde de depunerea integrală a numerarului încasat în fiecare zi, la sfârșitul programului de lucru cu publicul, la casieria centrala, însoțit de documentul numit centralizator documente încasare / plată;
  15. Raspunde de depunerea, zilnic la sfârșitul programului de lucru cu publicul, la casieria centrala, a documentului numit centralizator documente încasare / plată aferent încasarilor efectuate prin intermediul terminalului POS – ului, însoțit de jurnalul zilnic emis de terminalul POS;
  16. Raspunde de exactitatea sumelor încasate;
  17. Verifică corectitudinea încasării, virării și raportării sumelor încasate în contul instituliei, înscrise în extrasele de trezorerie transmise de Direcția Economică și operează în aplicația informatică, oridecâte ori este nevoie, plățile evidențiate în aceste extrase;
  18. Gestionează şi asigură, până la predarea la arhivă, arhivarea zilnică a chitanțelor emise, în condiţiile legii;
  19. Solicită şi verifică documente, înscrisuri ale contribuabililor persoane fizice gestionate, în vederea clarificării situaţiei fiscale a acestora;
  20. Gestionează şi asigură, până la predarea dosarelor fiscale la arhivă, arhivarea acestora în condiţiile legii;
  21. Răspunde pentru exactitatea obligaţiilor de plată stabilite și evidențiate în programul informatic, conform documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului;
  22. Îndeplineşte atribuțiile de serviciu în termenele şi condiţiile stabilite prin actele normative în vigoare, în conformitate cu graficul de circulaţie a documentelor fiscale sau în condiţiile stabilite de Directorul executiv al institutiei;
  23. Răspunde disciplinar, material sau contravenţional – după caz – pentru neexecutarea întocmai a atribuţiilor de serviciu;
  24. Constată contravenţii şi aplică sancţiuni;
  25. Analizează şi stabileşte, pe baza datelor obţinute, măsurile de executare silită optime, astfel încât colectarea creanţelor să fie făcută cu rezultate cât mai eficiente;
  26. Întocmeşte dosarele de executare silită pentru debitele restante, dosare care vor cuprinde, cronologic, toate actele în legătură cu urmărirea încasării creanţelor, şi asigură respectarea prevederilor legale privind identificarea debitorilor şi confirmarea primirii titlurilor emise de alte organe fiscale;
  27. Desfăşoară activitatea de executare silită prin somarea, poprirea debitorilor aflaţi în evidenţele fiscale ale DITL Buftea în vederea stingerii tuturor obligaţiilor fiscale rezultate din impozite şi taxe locale, inclusiv a accesoriilor aferente neachitării acestor debite la termenele legale, cât şi din amenzile aplicate de serviciile de specialitate din cadrul instituţiei, precum şi alte organe abilitate legal;
  28. Constată și verifică, inclusiv prin deplasări în teren, exactitatea declaraţiilor de impunere depuse la ghişeu şi stabileşte obligaţiile fiscale ale contribuabililor;
  29. Propune documente tipizate și proceduri cu caracter intern, după caz, specifice obiectului de activitate;
  30. Respectă termenele de răspuns la petițiile înregistrate în aplicația electronică scade în momentul soluționării lucrările din aplicație atașând documentul în format electronic;
  31. Întocmeşte documentaţii şi propuneri privind debitorii insolvabili şi le prezintă spre aprobare directorului executiv;
  32. Verifică periodic, conform legii, contribuabilii înscrişi în evidenţa separată, în cadrul termenului de prescripţie;
  33. Întocmește procese verbale de declarare a stării de insolvabilitate, după analiza datelor şi informatiilor în funcţie de situaţia în care se încadrează contribuabilul, a creanţelor fiscale ale acestui gen de debitor, vor fi scăzute din evidenţa curentă şi trecute în evidenţă separată;
  34. Verifica anual, dupa trecerea creanţelor fiscale în evidenţa separată, a debitorilor insolvabili care au dobândit bunuri şi/ sau venituri urmăribile, obligaţiile debitorului declarat insolvabil, transformandu-se din evidenţa separată în evidenţa curentă;
  35. Are obligaţia să păstreze secretul de serviciu, precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care ia la cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice, în condiţiile legii, cu excepţia informaţiilor de interes public;
  36. Are obligația să respecte prevederile procedurilor şi regulamentelor interne de lucru şi instrucţiunile de folosire şi întreţinere a echipamentelor tehnice de la locul de muncă, precum şi regulilor de securitate şi sănătate în muncă în vederea prevenirii accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale;
  37. Are obligația să asigure funcţionarea optimă a echipamentelor tehnice la locul de muncă, pentru eliminarea riscurilor de accidentare, să se asigure că executarea intervenţiilor de natură tehnică la echipamentele tehnice se realizează cu personal propriu sau extern autorizat;
  38. Răspunde de corectitudinea şi veridicitatea informaţiilor transmise către superiorul ierarhic.
  39. Răspunde de cunoşterea, însuşirea şi respectarea prevederilor legale în vigoare cu privire la acţiunile şi activităţile specific postului pe care îl ocupă.
  40. Răspunde personal de corectitudinea raportărilor, suportând măsuri disciplinare în caz de dezinformare.
  41. Este interzisă folosirea informaţiilor obţinute în cursul activităţii desăşurate, în scop personal sau într-o manieră care poate fi contrară legii.
  42. Răspunde de confidenţialitatea datelor la care are acces.
  43. Se interzice dezvăluirea parolelor de acces la sistemul informatic sau la aplicațiile software, altor persoane, acestea fiind individuale;
  44. Se conformează dispozițiilor primite de la Primar, Viceprimar si ceilalti superiori ierarhici;
  45. Răspunde, în condiţiile legii, pentru respectarea Regulamentului UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date;
  46. Respectă normele de sănătate și securitate în muncă și PSI;

      Dosarele de concurs trebuie sa conţină urmatoarele documente:

  • Copia actului de identitate ;
  • Curriculum vitae, modelul comun european;
  • Formularul de înscriere ;
  • Copiile diplomelor de studii şi ale altor acte, care atestă efectuarea unor specializari;
  • Copia carnetului de muncă sau, dupa caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice;
  • Cazierul judiciar ;
  • Adeverinţă care atestă că este apt din punct de vedere medical și psihologic să exercite o funcție publică;
  • Declaraţia pe propria raspundere sau adeverinţă, care să ateste calitatea sau lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia;

      Copiile actelor de mai sus se prezintă însoţite de documentele originale sau în copii legalizate.

Relaţii suplimentare pot fi obținute de la domnul Barbu Dorel, inspector la Primăria oraşului Buftea, Piața Mihai Eminescu, nr. 1, telefon nr. 0318241234, fax 0318241238, sau prin consultarea anunțurilor afișate la avizierul instituției sau publicate pe site-ul oficial www.primariabuftea.ro.