• Școala Gimnazială Nr. 3 și Liceul ”Dumitru Dumitrescu” au fost complet reabilitate.
  • Școala Gimnazială Nr. 3 va avea și o sală de sport modernă.
  • Odată cu reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr. 1, sistemul educațional va fi complet pus la punct.

Pentru orașul Buftea, 13 este un număr cu noroc, pentru că semnifică modernizare, dezvoltare, confort și siguranță pentru cetățeni. 13 este numărul proiectelor pe care orașul Buftea le-a accesat prin Programul Operațional Regional, dovedind că deși bugetul este foarte mic, administrația știe să facă performanță cu foarte multă muncă și înțelepciunea de a atrage cât mai multe fonduri europene, care permit realizarea unor lucruri incredibile pentru comunitate.

Din cele 13 proiecte pe care orașul Buftea le-a accesat prin Programul Operațional Regional, obținând astfel bani europeni cu ajutorul cărora administrația poate derula investiții importante pentru comunitate, trei proiecte permit finalizarea procesului de modernizare a sistemului educațional.

Există așadar trei proiecte foarte importante pentru sistemul de învățământ, două având termen de finalizare în luna aprilie 2021, iar cel de-al treilea a primit ordin de începere pentru a fi implementat.

Primul proiect este destinat copiilor din cartierul Flămânzeni, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Primăria Buftea, prin Axa prioritară 3 – Eficientizarea energetică a clădirilor publice, a accesat fonduri europene nerambursabile pentru proiectul ”Eficientizare energetică a Școlii gimnaziale Nr. 3 Buftea”, având contractul de finanțare numărul 2823/2018. Lucrările s-au finalizat în luna aprilie anul acesta, recepția fiind deja făcută. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 1.564.535,34 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă de la Fondul European de Dezvoltare Regională este de 1.082.634,42 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă de la bugetul național este de 243.592 lei, iar valoarea de cofinanțare eligibilă din bugetul local este de 27.065 lei. ”Iată, că doar cu 27 mii de lei, noi facem o eficientizare a unei școli. Adică venim în confinanțare și primim bani europeni. Valoarea neeligibilă, inclusiv TVA, este de 211.242,32 lei”, ne-a spus primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol.

În cadrul acestui proiect, au fost realizate mai multe intervenții importante pentru Școala Gimnazială Nr. 3 din Buftea, precum recompartimentarea și modernizarea corpului mare din întreaga școală. Practic, aceste intervenții urmăresc corectarea, dar și completarea funcțiunilor clădirilor existente, bineînțeles cu păstrarea lor, prin respectarea legilor în vigoare. ”Am urmărit izolarea acestei clădiri, prin refacerea izolației care nu mai era conformă și s-a refăcut izolația cu vată minerală grafitată de 10 cm. Am reușit înlocuirea tâmplăriei termopan de tip PVC cu tâmplărie de aluminiu termoizolant. Am reușit de asemenea, să izolăm șarpanta. Practic a fost demontat tavanul fals din rigips, au fost montate grinzi metalice, de tip UV, s-a venit cu izolație de 20 cm de vată grafitată, apoi a fost închis tavanul cu rigips, așa cum a fost găsit inițial. A fost izolat inclusiv soclul cu polistiren extrudat de 10 cm”, a explicat primarul.

Un sistem de ventilație performant

Edilul a precizat că lucrarea a inclus și realizarea unei rampe de acces pentru persoanele cu de handicap, pentru cele două căi de acces. A fost îmbunătățit și sistemul de încălzire în toată școala, prin înlocuirea caloriferelor și a centralei termice, precum și sistemul de iluminat, iar o noutate demnă de remarcat este introducerea unei instalații mecanice de ventilație, care practic scoate aerul din cameră și introduce aer proaspăt. ”Pe perioadă de pandemie a fost ceva fantastic pentru binele copiilor. Încercăm în momentul de față să introducem acest sistem de ventilație în toate unitățile de învățământ din orașul nostru”, a menționat primarul.

S-a reușit de asemenea reconfigurarea tuturor grupurilor sanitare din unitatea școlară, dar și înființarea unui grup sanitar pentru persoane nedeplasabile.

Tot în cadrul acestui proiect, Școala Gimnazială Nr. 3 a fost beneficiara unui alt proiect pe fonduri europene, care în luna aprilie a primit ordin de începere, prin Axa Prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii de învățământ. Orașul Buftea primește, din nou, fonduri nerambursabile pentru proiectul denumit ”Extinderea unității de învățământ Școala Gimnazială Nr. 3 cu o sală de sport cu anexă” care permite  modernizarea, dar și împrejmuirea unității de învățământ, potrivit contractului de finanțare nr. 4138/2019, contractul de execuție a lucrărilor având numărul  50/13.04.202 cu termen de finalizare în anul  2022.

Lucrările privind acest proiect încep în aprilie 2021, valoarea totală a contractului fiind de 3.782.502 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din fonduri europene de dezvoltare regională este de 2.804.500 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul de stat este de 631.014 lei, iar valoarea de cofinanțare eligibilă din bugetul local este de 70.112,74 lei.

Fondurile europene, o reală șansă pentru proiecte eficiente

”Aș dori să subliniez cât de puțin ne costă astfel, cu ajutorul banilor europeni, extinderea unei școli cu o sală de sport. Valoarea neeligibilă, inclusiv TVA, este de 276.864,86 lei. Practic, având ordinul de începere a lucrărilor dat aici, noi dorim să construim o anexă a acestei săli de sport cu grupuri sanitare, vestiare, o cameră care să deservească echipamentul sportiv, o cameră pentru centrala termică, o cameră de detecție incendiu și o arhivă a școlii, pentru materialele educaționale. Așa cum apare și în denumirea proiectului, avem și o sală de sport în extindere de 455 mp, cu dimensiuni 27 metri cu 17 metri, o sală de sport de tip hală cu sandviș de 12 cm. Tot în interiorul școlii, prin acest proiect realizăm și un bazin îngropat pentru stocare apă în caz de incendiu cu o capacitate de 50 metri cubi. Realizăm inclusiv o rampă ecologică în interior, o cabină de pază și împrejmuirea în spatele sălii cu un gard pe o lungime de 90 metri liniari”, a precizat primarul ­Gheorghe Pistol, subliniind că Primăria Buftea se declară mulțumită de calitatea lucrării la primul proiect și speră că toate lucrările vor fi la un nivel similar.

”Vrem să oferim un tratament egal tuturor elevilor din cartierele din orașul nostru, condiții de a-și desfășura orele de învățământ și de sport  conform ultimelor standarde”, a subliniat edilul.

Un alt proiect important pentru Buftea a fost realizat la Liceul ”Dumitru Dumitrescu”, tot pe Axa prioritară 3 Primăria Buftea a accesat fonduri nerambursabile pentru proiectul denumit ”Eficientizarea clădirilor publice corp C5, clădirea de laboratoare a  Liceului Dumitru Dumitrescu”, care a fost implementat prin contractul de finanțare 3012/2018, contractul de execuție a lucrărilor având numărul 84 din 22.07.20219. Termenul de finalizare a fost aprilie 2021. Valoarea totală a contractului este de 2.502.366,67 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 1.743.160 lei, valoare  eligibilă nerambursabilă din bugetul național este de 392.211 lei, iar valoarea eligibilă de cofinanțare din bugetul local este de 43.579 lei. Valoarea neeligibilă, inclusiv TVA, este de 323.416 lei.

Primarul ne-a explicat că și acest proiect, a venit în continuarea unui alt proiect inițial, desfășurat prin Programul Operațional Regional 2012-2016, prin care s-a făcut reabilitarea, consolidarea, extinderea și modernizarea Liceului ”Dumitru Dumitrescu”, inclusiv cu extindere sală de sport multifuncțională cu gradene. ”Am urmă­rit în continuare să îmbu­nătățim interiorul liceului, prin această anvelopare, pentru obținerea unei eficiențe energetice cât mai bune a acestei clădiri. Și în cadrul acestui proiect, am dorit recompartimentarea sălilor de clasă. Acum, în această clădire funcționează și șase săli de clasă pregătitoare. Practic, am adus copiii de grupa 0 de la școala gimnazială din apropiere în acest corp de clădire, le-am refăcut clasele, grupurile sanitare. A fost practic o investiție a primăriei, în paralel cu acest proiect de dezvoltare”, ne-a precizat edilul.

De reținut că în prezent este în derulare și un proiect de extindere a Școlii Gimnaziale Nr. 1, iar pe măsură ce vor fi făcute clasele se va face relocarea elevilor.

 

Șanse egale pentru toți copiii

În cadrul proiectului realizat în Liceul ”Dumitru Dumitrescu”, a fost  montată tâmplărie de aluminiu termoizolant, acoperișul fiind necirculabil, s-a pus șarpantă, o izolare termică, dar și hidrofugă foarte consistent refăcut, practic tot din vată grafitată de 20 cm. ”Am  încercat să izolăm inclusiv planșeul subsolului cu vată de 20 cm, ușile din interiorul liceului au fost din categoria ușilor antipanică, de asemenea am îmbunătățit sistemul de iluminat, sistemul de încălzire și, la fel, ca și la Școala Gimnazială Nr. 3 am introdus instalația cu ventilație mecanică. Constructorul a fost într-o permanentă urmărire a dirigintelui. De fiecare dată, noi am avut întâlniri, avem întâlniri săptămânale cu constructorul, cu cei din șantier, să vedem dacă apar probleme”, ne-a explicat primarul ­Gheorghe Pistol, precizând că astfel administrația se străduiește să vină în sprijinul copiilor, al tuturor solicitărilor privind acest domeniu pentru ca elevii de toate vârstele din orașul Buftea să beneficieze de toate condițiile pentru a avea un învățământ de calitate.

Învățământul gimna­zial și liceal este pus la punct într-o proporție foarte mare și odată cu finalizarea proiectului care presupune reabilitarea Școlii Gimnaziale Nr. 1, sistemul de învățământ va fi practic pus la punct în proporție de sută la sută. O dovadă a calității este și adresabiltatea extrem e ridicată. O bucurie, pentru că înseamnă recunoașterea performanței, dar și o povară, pentru că în Buftea vin copii din Giurgiu, Dâmbovița, Prahova și evident din Ilfov, ceea ce reprezintă o presiunea foarte mare pe administrație.

Dar, oricât ar fi de greu, primarul orașului Buftea, alături de întreaga echipă a primăriei, are un singur scop: calitatea școlii și  dorința ca elevul, după ce termină școala, să fie mândru de locul în care a învățat. ”Vrem să legăm puțin copilul de locul școlii, să rămână cu amintiri plăcute despre locul în care a învățat, să nu își piardă identitatea, să aibă unde să facă întâlnirea de 20 sau 30 de ani. Este foarte multă muncă, personalul din primărie este același, orice proiect în plus înseamnă muncă. Suntem monitorizați permanent. Cinci ani suntem verificați zilnic pe proiecte, să se vadă dacă sunt îndeplinite cerințele de implementare a proiectului, dacă mai sunt funcționale, adică este foarte complicat și cu toate acestea atragem fonduri europene pentru că este singura soluție pentru dezvoltarea orașului. Buftea, până la ora aceasta, nu are un leu împrumutat de la bancă, ceea ce înseamnă că tratăm lucrurile cu interes maxim. Munca noastră ne dă satisfacție, pentru că deși nu sunt bani de investit din bugetul local, noi lucrăm și deși avem de dat foarte multe rapoarte, semnate de primar și asumate, recomand tuturor să atragă fonduri europene”, a semnalat primarul Gheorghe Pistol.

De remarcat că în urma implementării acestor proiecte, instituțiile de învățământ din Buftea sunt modernizate în procent de 90%. Rezultatele sunt fantastice, iar atenția administrației se va putea muta spre zona de creșă, grădiniță și after school, unde cererea este foarte mare. ”Avem implementat și semnat contract de finanțare și pentru creșă și grădiniță. Lucrăm foarte mult în următoarele proiecte pentru zona de after school, unde avem foarte multe solicitări, dar nu în zona privată, ci în zona de stat. Avem un centru de zi în momentul de față în cartierul Buciumeni, unde am realizat împreună cu o fundația Habitat un centru de  zi. Copiii vin de la școală, li se oferă o masă caldă, fac temele până la ora 17.30, iar după serviciu, părinții vin și îi preiau. Ne propunem să oferim aceleași condiții în toate cartierele”, a conchis edilul.