O lume cu mult soare și mii de jucării… la Buftea! – Pistol Gheorghe

O lume minunată, în care veți găsi: numai copii!

Așa cum ne-am obișnuit de ani buni, și de data aceasta Ziua Copilului nu a putut trece fără o sărbătoare cum se cuvine, la Buftea. Ore întregi, pe 1 iunie, în Piața Mihai Eminescu, copii de toate vârstele au fost într-un du-te-vino continuu, o alergătură plăcută între tobogane gigant, trambuline, scenă, tarabe cu înghețată, vată de zahăr sau popcorn.

Mii de baloane colorate, umbrele și eșarfe multicolore au împodobit spațiul generos din fața Primăriei Buftea, decorul fiind pregătit din timp pentru spectacolul organizat pas cu pas ­într-un mod antrenant și plăcut. Captain America și Iron Man (pentru început), apoi Indianul ”Talpă Iute” și Sportacus, alias maeștrii de ceremonii, i-au ținut ”în priză” pe copii pe parcursul întregii zile. Au cântat și dansat alături de ei mascotele Disney – Guffy, Donald, Daisy și Pluto, în timp ce Mickey și Minnie Mouse i-au desenat pe cei mici pe față, iar într-un colț, Belle îi ajuta la pictură și construcții din cuburi. Printre pitici, părinți sau bunici treceau, din când în când, personaje pe picioroange, iar Superman chiar îi lua pe cei mici pe sus, pentru distracție. Primarul Gheorghe Pistol a avut în permanență grijă de sărbătoriți și, personal, alături de toți ceilalți angajați ai Primăriei și Centrului Cultural Buftea a împărțit baloane colorate tuturor copiilor veniți la joacă, de ziua lor.

Cruela și dalmațienii săi au dat năvală la petrecerea copiilor

Pe scenă au urcat, pe rând, magicianul Paul, care, ajutat de rechinul Gigel, și-a ales din public, asistenți începători, pentru trucuri amuzante cu cărți de joc. Apoi, a urmat un moment de hula-hoop și beat box 100% live, după care, cea mai așteptată surpriză a zilei – Duo Ernesto din Italia, via Circul Orlando, cu o dresură impresionantă de câini. Intrarea Cruelei alături de mulți câini dalmațieni, doi uriași din rasa Dog german sau un Saint-Bernard a fost cu adevărat impresionantă. Un ”titicar” vopsit cu pete alb-negre a plimbat câinii prin piață, după care a urcat direct pe scenă. Tot decorul a fost ”dalmațian”, iar câinii au făcut demonstrații de sărit prin cercuri, traversat tunel sau de dat pe tobogan. Din pianul ”pătat” au ieșit alți câini de talie mică și, la fel, un Chihuahua, din butoiașul purtat la gât de partenerul Saint-Bernard. În total, 35 de câini i-au impresionat cu abilitățile lor pe toți cei prezenți în piață. La final, toată lumea a dorit să de fotografieze cu ”artiștii patrupezi”.

Orice dorință se poate îndeplini

Imediat ce a fost eliberată scena, a urmat Orlando, cu un show spectaculos de yo-yo, după care toți spectatorii au jucat, alături de animatori, statuile. Au urmat momente de dans și o paradă de animăluțe aduse pe scenă de ­Alexia, 7 ani, și Loren, 15 ani. Cele două fetițe, i-au prezentat publicului pe iepurașul Trifoi, pe Zbenghi, purce­lușul de Guineea și două broaște țestoase de Amazon. Nu înainte, însă, de un număr de limbo și contorsionism. Apoi, Alexia l-a ajutat pe Ricco, care a pregătit un moment de ”jonglerie comică”.

Și, chiar dacă afară s-a făcut foarte cald, nici măcar nu s-a simțit când a trecut timpul. Apelurile repetate ale organizatorilor pentru ca toți cei din piață să se hidrateze de la dozatoarele cu apă rece montate la intrarea în Primărie și înghețata la discreție i-au răcorit pe sărbătoriți. La 14:30, pe scenă a urcat magicianul Paco, care a făcut să dispară, pentru început, sticla rece de șampanie. Nu înainte însă, de a-i îndemna pe cei mici să rostească binecunoscutele formule magice ”Abracadabra” și ”Hocus pocus”. Paco le-a vorbit copiilor despre cele două reguli sigure care, dacă sunt respectate, fac să se îndeplinească orice dorință. Acestea se referă la respectul pentru părinți și pentru învățători/profesori și… păstrarea secretă a dorinței, dar adusă în minte zilnic, până când, Universul, cu lucrarea sa, o face să devină realitate!

Kid’s Concerto pentru cei mai mici

Kid’s Concerto și-a concentrat numărul mai ales către cei mai mici sărbătoriți. Pentru ei au conceput cântece speciale, iar spectatorii cu… suzetă, din cărucioarele confortabile, i-au privit și ascutat cu mare interes. Spre final, ei s-au amuzat de ”încercarea de dresură”, și punem ghilimele, pentru că puiul de Terra Nova urcat pe scenă s-a încăpățânat să nu asculte comenzile. În aceste condiții, Carmen și Remus au încheiat petrecerea copiilor cu un număr de jonglerii special dedicate lor.

A fost, așadar, din nou, o zi de 1 Iunie minunată, la Buftea, în care cei mari au dat totul pentru ca celor mici să nu le lipsească nimic și să se bucure de copilărie așa cum numai ei știu să o facă!

Sursa: Jurnalul de Ilfov