Premierea Grupei de fotbal 2004-2005 de către primarul Pistol Gheorghe

Vineri, 19 iulie 2019, a avut loc, la Stadionul Orășenesc „Constantin Bălălău” din Buftea, premierea Grupei de fotbal 2004-2005, antrenată de Nuță Sorinel.

Este vorba despre aceeași grupă care a reprezentat Buftea și România la turneul internațional din Franța, dar care, de această dată, a fost premiată de autoritățile locale din Buftea, respectiv de primarul Gheorghe Pistol, pentru ocuparea Locului I în cadrul campionatului organizat de Asociația Județeană de Fotbal Ilfov.

Stadionul „Constantin Bălălău” a fost așadar locul de desfășurare, tribunele fiind pline ca în ziua unui derby. Părinți, prieteni, rude, au venit cu mic- cu mare să-și felicite favoriții.

Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului Național, onoare care i-a revenit tenorului de talie mondială Robert Nagy, directorul Centrului Cultural Buftea. A urmat o scurtă alocuțiune susținută de primarul Gheorghe Pistol, după care fiecare sportiv, antrenorul Sorinel Nuță și antrenorul portarilor, Constantin Belo au fost premiați. S-a cântat, s-a dansat, s-au făcut sute de poze, s-au aruncat confetti, fumigene șamd, ca la o adevărată sărbătoare a unor adevărați campioni.

Dar mai bine să lăsăm fotografiile să relateze firul evenimentului

Sursa: ASVOINTA.ro