Stare de alertă – întrebări și răspunsuri

Cum se definește zona metropolitană în interiorul căreia cetățenii nu au nevoie de declarație pe propria răspundere pentru a se deplasa ?

Sunt considerate ca făcând parte din zona metropolitană localitățile aflate pe o rază de până la 30 de kilometri față de principalul oraș  (conform art.11 din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi).

Totodată, se va considera zonă metropolitană Municipiul București și întreg teritoriul județului Ilfov.

 

Persoanele peste 65 de ani au vreo restricție de a ieși din casă sau vreun interval orar pe care trebuie să îl respecte?

Hotărârea CNSSU nr. 24 cu privire la declararea stării de alertă nu restricționează deplasarea persoanelor de peste 65 de ani. Acestea pot părăsi domiciliul în orice interval orar doresc. Rămâne însă valabilă recomandarea de a limita pe cât de mult posibil deplasările și de a evita locurile aglomerate mai ales pentru persoanele din categoriile vulnerabile pentru a reduce riscul infectării cu noul Coronavirus.

Declarația pe propria răspundere necesară pentru justificarea deplasării între localități poate fi scrisă și de mână ?

  1. Declarația pe propria răspundere necesară pentru justificarea deplasării între localități poate fi scrisă și de mână cu respectarea elementelor din formularul tip dat publicității. În cazul în care o nouă deplasare respectă același traseu menționat în declarația pe propria răspundere, atunci aceasta poate fi refolosită și în alte zile, tăind cu o linie data precizată inițial și completând noua dată aferentă zilei în care are loc deplasarea.

Vor fi sancționate persoanele care nu poartă mască ?

Purtarea măștii care acoperă nasul și gura este obligatorie începând cu 15 mai 2020 în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise, potrivit anexei “Măsuri de prevenire și control a infecțiilor aplicabile pe durata stării de alertă”, atașată Hotărârii nr. 24 a CNSSU.  Persoanele care nu respectă obligația de a purta mască în spațiile menționate pot fi sancționate contravențional în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 15 mai 2020) raportat la art.65 lit.h, respectiv “nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții“ se sancționează cu amendă între 500 de lei și 2500 de lei.

Ce opțiune din declarația pe propria răspundere bifează un locuitor al zonei rurale care se deplasează în altă localitate pentru cumpărături la supermarket, farmacie sau pentru asigurarea unor bunuri pe care nu le poate achiziționa din sat/comună?

În situația în care cetățeanul se deplasează între localități din interiorul zonei metropolitane, nu are nevoie de declarație pe propria răspundere. Dacă asigurarea bunurilor necesare nu poate fi făcută în zona metropolitană, este nevoie de declarația pe propria răspundere, bifată la punctul 11 “alte motive justificate”.

Vor mai fi date amenzi pentru nerespectarea deciziilor autorităților cu privire la starea de alertă ?

Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 15 mai 2020) definește la Capitolul III “Răspunderi și sancțiuni”, art. 64-70 contravențiile și cuantumul amenzilor pentru nerespectarea actului normativ.

De asemenea, polițiștii aplică legislația în vigoare. Scopul autorităților nu este de a sancționa cetățenii, ci de a limita răspândirea virusului COVID-19. În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii vor acționa în principal pentru îndrumarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

Se redeschid sălile de lectură din biblioteci ?

Această variantă este în prezent în analiza autorităților, urmând ca o decizie să fie comunicată în perioada următoare. Activitățile bibliotecilor sunt permise în perioada stării de alertă, potrivit Hotărârii CNSSU nr.24 și anexei atașate, în condițiile respectării normelor de prevenție și protecție și cu respectarea recomandărilor INSP.

Se redeschid clinicile private ?

Clinicile private au avut în timpul stării de urgență și vor continua să aibă și în timpul stării de alertă același statut cu spitalele/clinicile de stat.

Dacă un cetățean trebuie să ajungă urgent la bancă în altă localitate, ce bifează pe declarația pe propria răspundere ?

În cazul în care tranzacția bancară nu poate fi efectuată on-line, deplasarea în afara localității se poate face în baza declarației pe propria răspundere, bifând punctul 11 – “alte motive justificate”.

Rămâne vreo interdicție valabilă după ora 22:00 ?

Interdicțiile emise prin hotărârea CNSSU sunt valabile indiferent de intervalul orar și nu sunt diferite pentru intervalul post 22.00.

Persoanele care vor sta în aceeași locuință cu cineva venit din afara țării vor trebui să intre și ele în izolare 14 zile ?

Potrivit Hotărârii CNSSU nr.24 și anexei atașate, pentru toate persoanele care au călătorit în străinătate și intră pe teritoriul României, se instituie măsura carantinării/izolării la domiciliu împreună cu familia/aparținătorii cu care locuiesc. Există opțiunea carantinei instituționalizate pentru persoanele care au călătorit singure și care nu doresc să-și expună familia.

Câte persoane pot participa la evenimentele familiale cu număr limitat de persoane, opțiune care se regăsește la punctul numărul 9 în declarația pe propria răspundere necesară pentru justificarea deplasărilor între localități ?

Dacă evenimentul familial implică o slujbă religioasă în interiorul bisericii (ex: nuntă, botez, înmormântare), numărul maxim de persoane care pot participa este de 16 (punctul 5 (2), lit. a din anexa “Măsuri de prevenire și control a infecțiilor aplicabile pe durata stării de alertă”, atașată Hotărârii nr. 24 a CNSSU).

Dacă slujba se ține în curtea bisericii, numărul participanților NU este limitat, însă se vor respecta măsurile de prevenire și protecție stabilite.

Pentru evenimentele familiale private (ex: aniversări, petreceri, reuniuni de pomenire etc.) desfășurate în spații închise, va fi avut în vedere același număr de persoane (maximum 16 persoane) cu respectarea normelor de igienă și pe cât de mult posibil respectarea distanței fizice.

În legea aprobată de Parlament există o prevedere care permite redeschiderea teraselor. Se deschid terasele în perioada stării de alertă ?

  1. Terasele rămân închise în perioada stării de alertă, potrivit Hotărârii nr. 24 a CNSSU și anexei atașate. Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 15 mai 2020) prevede la articolul 8, alin. 2 posibilitatea deschiderii teraselor, nu obligația.

 

Grupul de Comunicare Strategică

Share pe facebook:

Buletin de presa – 13 mai 2020, ora 13.00

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.302 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 223 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 13 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.002 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.961 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

 

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate
1.Alba250
2.Arad679
3.Argeș188
4.Bacău394
5.Bihor488
6.Bistrița-Năsăud276
7.Botoșani632
8.Brașov594
9.Brăila19
10.Buzău95
11.Caraș-Severin110
12.Călărași65
13.Cluj516
14.Constanța252
15.Covasna225
16.Dâmbovița156
17.Dolj152
18.Galați522
19.Giurgiu209
20.Gorj84
21.Harghita24
22.Hunedoara589
23.Ialomița297
24.Iași326
25.Ilfov385
26.Maramureș73
27.Mehedinți85
28.Mureș621
29.Neamț785
30.Olt51
31.Prahova79
32.Satu Mare54
33.Sălaj52
34.Sibiu437
35.Suceava3.317
36.Teleorman109
37.Timiș477
38.Tulcea93
39.Vaslui144
40.Vâlcea26
41.Vrancea467
42.Mun. București1.555
43.50
                                       TOTAL16.002

 

Totodată, până acum, 1016 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.

 

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 224 de noi cazuri de îmbolnăvire.

 

La ATI, în acest moment, sunt internați 228 de pacienți.

 

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.313 de  persoane. Alte 18.980 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 277.804 de teste.

 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 375 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.794 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

 

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 568  de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

 

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 107 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 42.700 de lei.

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.855 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.698 în Italia, 561 în Spania, 29 în Franța, 424 în Germania, 83 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 102 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 33 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

 

Până la data de 12 mai 2020, au fost raportate 1.259.115 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

 

ŢARA CAZURI CONFIRMATEDECEDAȚI VINDECAŢI
Spania227.436 (+3.046)  26.744 (+123)    138.980   (+1.841)
Italia219.814  (+544)  30.739 (+179)    109.039   (+2.452)
Regatul Unit223.060 (+3.877)  32.065 (+210)        1.023     (+8)
Franţa139.519  (+456)  26.643 (+263)      57.898   (+1.063)
Germania170.508  (+933)    7.533 (+116)    147.200   (+1.583)
 

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

 

 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA  12 MAI 2020 
CAZURI CONFIRMATEDECEDAȚI VINDECAȚI
  4.137.193 (+73.668)285.760 (+3.516)1.493.661 (+37.426)

 

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 11 mai – 12 mai 2020

CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

 

 

 

Grupul de Comunicare Strategică

Share pe facebook:

Buletin de presa – 12 mai 2020, ora 13.00

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.302 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 209 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 12 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 15.778 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.685 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate
1.Alba250
2.Arad680
3.Argeș181
4.Bacău388
5.Bihor489
6.Bistrița-Năsăud272
7.Botoșani622
8.Brașov578
9.Brăila19
10.Buzău83
11.Caraș-Severin109
12.Călărași64
13.Cluj514
14.Constanța252
15.Covasna222
16.Dâmbovița152
17.Dolj150
18.Galați519
19.Giurgiu205
20.Gorj82
21.Harghita24
22.Hunedoara568
23.Ialomița296
24.Iași325
25.Ilfov379
26.Maramureș71
27.Mehedinți82
28.Mureș608
29.Neamț773
30.Olt51
31.Prahova78
32.Satu Mare54
33.Sălaj51
34.Sibiu424
35.Suceava3.283
36.Teleorman106
37.Timiș472
38.Tulcea90
39.Vaslui135
40.Vâlcea26
41.Vrancea465
42.Mun. București1.528
43.58
                                       TOTAL15.778

Totodată, până acum, 991 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 190 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 238 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.923 de  persoane. Alte 19.007 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 269.183 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 412 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.905 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 563 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 273 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 169.100 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.809 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.698 în Italia, 561 în Spania, 29 în Franța, 378 în Germania, 83 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 102 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 33 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

 Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 11 mai 2020, au fost raportate 1.248.033  de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARA CAZURI CONFIRMATEDECEDAȚI VINDECAŢI
Spania224.390  (+812)  26.621 (+143)    137.139    (+973)
Italia219.070  (+802)  30.560 (+165)    106.587   (+1.401)
Regatul Unit219.183 (+3.923)  31.855 (+268)       1.015     (+13)
Franţa139.063  (+209)  26.380   (+70)     56.835     (+508)
Germania169.575  (+357)    7.417   (+22)    145.617     (+17)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

 
SITUAȚIE GLOBALĂ LA  11 MAI 2020 
CAZURI CONFIRMATEDECEDAȚI VINDECAȚI
  4.063.525 (+77.406)282.244 (+3.430)1.456.235 (+44.527)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 10 mai – 11 mai 2020

CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

Grupul de Comunicare Strategică

Share pe facebook:
Page Reader Press Enter to Read Page Content Out LoudPress Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out LoudPress Enter to Stop Reading Page Content Out LoudScreen Reader Support