Anunt licitatie – 1 spațiu comercial destinat comercializării de produse nealimentare (textile) in incinta Pieței Agroalimentare centrale Buftea

 

Unitatea Administrativ-Teritorială Oraș Buftea anunţă scoaterea la licitaţie publică cu strigare, în vederea închirierii,  următorului spațiu comercial din incinta Pieței Agroalimentare centrale Buftea:

  • 1 spațiu comercial destinate comercializării de produse nealimentare (textile) având o suprafață de 15,70 mp  la etaj;

Preţul de pornire al licitaţiei este de 10,43 lei/mp/lună, stabilit prin Hotărârea Consiliului Local nr. 3/28.01.2009.

Durata închirierii – până la 31.12.2021, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional, potrivit legii.

Cuantumul taxei de participare la licitație20 lei, care se poate achita în numerar la casieria Primăriei orașului Buftea sau prin orice mijloc de plată în contul RO70TREZ42221160250XXXXX deschis la Trezoreria Operativă Buftea.  Taxa de participare este valabilă pentru o singură licitație și nu se restituie.

Cuantumul garanției de participare la licitație 250 lei, care se poate achita în numerar la casieria Primăriei orașului Buftea sau prin orice mijloc de plată în contul RO04TREZ4225006XXX000012 deschis la Trezoreria Operativă Buftea.

Garanția de participare este valabilă pentru o singură licitație și se restituie integral ofertanților necâștigători, în termen de 15 zile de la data încheierii procesului verbal al licitației.

Garanția de participare a ofertantului câștigător va constitui parte din chiria pentru prima lună din perioada pentru care s-a încheiat contractul. În situația în care ofertantul câștigător nu se prezintă pentru încheierea contractului, garanția de participare se pierde.

În vederea participării la licitaţie, solicitanţii au obligaţia să prezinte următoarele documente:

  • solicitare în vederea participării la licitaţie care va cuprinde: datele de identificare ale ofertantului, datele de identificare ale bunului imobil pentru care se solicită înscrierea la licitație, data licitației, perioada şi scopul pentru care solicită închirierea, precizări cu privire la acceptarea prevederilor regulamentului de închiriere, instrucțiunilor pentru ofertanți și ale contractului de închiriere;
  • copie act identitate a persoanei participante la licitație;
  • delegaţia/împuternicirea dată participantului de către ofertant pentru a participa la licitație în numele său;
  • documente care dovedesc înregistrarea S.C./I.F./I.I./P.F.A. sau documente care să ateste forma de organizare: certificat de înregistrare emis de Oficiul Național al Registrului Comerţului şi certificat constatator (este obligatoriu ca obiectul de activitate al solicitantului să respecte scopului pentru care imobilul a fost scos la licitaţie);
  • certificate de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor exigibile, a impozitelor şi taxelor către stat și către bugetul local;
  • recomandarea de la o societate comercială cu care solicitantul a avut relaţii contractuale ( dacă este cazul);
  • dovada achitării taxei de participare și a garanției de participare la licitație.

Documentele solicitanților se depun la sediul Primăriei orașului Buftea situat în Piața Mihai Eminescu nr. 1, județ Ilfov, până la data de 31.03.2021, orele 10.00.

Licitaţia va avea loc la acelaşi sediu, în aceeași dată, începând cu orele 11.00.

Orice solicitare de participare la licitaţie neînsoţită de documentele precizate şi orice documente primite după această oră (chiar dacă solicitarea de participare era depusă) vor fi respinse.

Neprezentarea oricăruia dintre documente, conduce la excluderea de la participarea la licitaţie.

 În urma desfăşurării procedurii de licitaţie, se va încheia un proces verbal în care se vor menţiona modul de desfăşurare a licitaţiei, participanţii şi câştigătorul procedurii.

Procesul verbal va fi semnat de toţi participanţii la procedură şi de membrii comisiei de închiriere.

Pentru mai multe informaţii: tel. 031/8241231, int. 102.