BULETIN DE PRESĂ – 29 martie 2020, ora 13.00

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 803 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 27 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 29 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.760 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.760 de persoane confirmate pozitiv, 169 au fost declarate vindecate și externate (55 la Timișoara, 79 la București, 17 la Iași, 7 la Craiova, 9 la Constanța și 2 la Cluj).

Totodată, până acum 38 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța și Ialomița, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 308 noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 0 și 89 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 38 de pacienți, dintre care 31 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 8.666 de persoane. Alte 132.641 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 21.460 de teste, din care 1.400 în unități medicale private.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.018 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 4.118 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 229 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 5.393 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii au depistat 33.484 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 46.089.939 de lei.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 73 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 52 în Italia, 6 în Germania, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 12 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța, unul în Germania și unul în Marea Britanie, au decedat.

 Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 28 martie 2020, au fost raportate 298.461 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
 

ŢARA

 

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

 

VINDECAŢI*

 

Italia

 86.498 (+5.959)

9.136  (+971)

  12.384   (+1.434)

Spania

 64.059 (+7.871)

4.858  (+769)

  12.285   (+2.928)

Franţa

 32.964 (+3.809)

1.995  (+299)

    5.724       (+17)

Germania

 48.582 (+6.294)

  325    (+72)

    8.481   (+1.823)

Regatul Unit

 14.543 (+2.885)

  759  (+181)

      151         (+0)

 
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 28 MARTIE 2020

 

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

 

VINDECAȚI*

 

591.971 (+63.946)  26.990 (+3.318) 140.225  (+8.453)

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 27-28 martie

Grupul de Comunicare Strategică

Buletin de presă, 28 martie 2020, ora 13.00

În cursul acestei dimineți, în România a ajuns încă un transport cu aproximativ 45 de tone de echipamente medicale din Coreea de Sud, cu o aeronavă a NATO. Cele 100.000 de combinezoane de protecție, din acest transport, achiziționate de România, prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, vor fi alocate, în funcție de nevoi, personalului medical din Ministerul Sănătății și echipajelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne.

Vă reamintim că, joi, în țară, au ajuns alte 100.000 de combinezoane.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 755 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 24 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 28 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.452 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.452 de persoane confirmate pozitiv, 139 au fost declarate vindecate și externate (54 la Timișoara, 55 la București, 16 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj).

Totodată, până acum 29 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj-Napoca și Neamț, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 160 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 13 și 83 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 34 de pacienți, dintre care 25 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 7.801 persoane. Alte 131.367 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 19.663 de teste, din care 1.277 în unități medicale private.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.122 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.039 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 209 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 4.235 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii au depistat 23.973 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 31.410.624 de lei.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 67 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 52 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 11 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța și 1 în Marea Britanie, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 27 martie 2020, au fost raportate 265.421 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

 

ŢARA CAZURI CONFIRMATEDECEDAȚI VINDECAŢI
Italia 80539 (+6153)8165  (+660)10950    (+589)
Spania 56188 (+8578)4089  (+655)  9357  (+3990)
Franţa 29155 (+3922)1696  (+365)  5707    (+752)
Germania 42288 (+5780)  253    (+55)  6658    (+985)
Regatul Unit 11658 (+2129)  578  (+156)    151        (+1)

 

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

 

 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 27 MARTIE 2020 
CAZURI CONFIRMATEDECEDAȚI VINDECAȚI
528025 (+60315)  23672 (+2725)  131772  (+9062)

 

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 26-27 martie.

 

 

Grupul de Comunicare Strategică

Primăria orașului Buftea vă aduce la cunoștință că s-au luat măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii COVID-19 prin dezinfectarea celor mai frecventate zone publice.

Primăria orașului Buftea vă aduce la cunoștință că s-au luat măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii COVID-19 prin dezinfectarea celor mai frecventate zone publice.

Chiar dacă aceste acțiuni vor continua, Primăria Buftea recomandă cu tărie respectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3 privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 în care se precizează că se interzice circulația tuturor persoanelor, exceptând situațiile menționate la articolele 1,2 și 3.

Textul integral a Ordonanței militare nr. 3 îl găsiți la acest link ….

Buletin de presă – 27.03.2020 ora 13:00

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 645 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 21 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.292 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.292 de persoane confirmate pozitiv, 115 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 41 la București, 7 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj).

Până astăzi, 24 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Cluj, Timișoara și Neamț, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 263 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 0 și 94 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 32 de pacienți, din care 24 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 7.219 persoane. Alte 124.320 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 17.453 de teste, din care 1.006 în unități medicale private.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.127 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.553 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 199 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 2.866 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii au depistat 13.611 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.256.424 de lei.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 59 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 44 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 11 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța și unul în Marea Britanie, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 26 martie 2020, au fost raportate 232.470 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

 

ŢARACAZURI CONFIRMATEDECEDAȚIVINDECAŢI*
Italia 74.386 (+5.210)7.505  (+685)10.361   (+999)
Spania 47.610 (+7.937)3.434  (+738)5.367    (+1.648)
Franţa 25.233 (+2.931)1.331   (+231)4.955    (+1.048)
Germania 36.508 (+4.954)198     (+49)5.673    (+2.126)
Regatul Unit 9.529   (+1.452) 422150        (+10)

 

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 26 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATEDECEDAȚIVINDECAȚI* 
467.710 (+50.794)  20.947 (+2.382)122.710  (+7.799) 

 

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 25-26 martie

Grupul de Comunicare Strategică

BULETIN DE PRESĂ – 26 martie 2020, ora 13.00

În cursul acestei dimineți, în România au ajuns 45 de tone de echipamente medicale din Coreea de Sud, cu o aeronavă a NATO. Cele 100.000 de combinezoane de protecție, achiziționate de România, prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, vor fi alocate în funcție de nevoi, personalului medical din Ministerul Sănătății și echipajelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne. 
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 548 de persoane care nu au respectat perioada de . De asemenea, 14 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. 
Până astăzi, 26 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.029 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (). Dintre cele 1.029 de persoane confirmate pozitiv, 94 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 28 la București, 6 la Craiova, 5 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași). 
Până astăzi, 17 persoane diagnosticate cu infecție cu și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău și Timișoara, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 123 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Una dintre persoanele diagnosticate cu este jandarm la Direcția Generală de Jandarmi  a Municipiului București, care a contactat virusul în cadru familial. La nivelul unității au fost luate de urgență toate măsurile necesare referitoare la izolarea, atât a jandarmului în cauză, cât și a celor cu care a intrat în contact, conform procedurii anchetei epidemiologice, încă din faza în care era doar suspect.
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 7 ani și 87 de ani.
La ATI, în acest moment, sunt internați 29 de pacienți, din care 23 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6.151 de persoane. Alte 110.042 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate  15.998 de teste, din care 823 în unități medicale private. 
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.482 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 10.024 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 183 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 1.883 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. 
De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 59 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (): 44 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg. De la începutul epidemiei de (coronavirus) și până la acest moment, 11 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța și unul în Marea Britanie, au decedat.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp. 
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 () la nivel european și global:
Până la data de 25 martie 2020, au fost raportate 204.930 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit. 

ŢARA

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAŢI*

Italia

 69.176 (+5.249)

6.820  (+743)

9.362   (+1.036)

Spania

 39.673 (+6.584)

2.696  (+514)

5.367   (+1.573)

Franţa

 22.302 (+2.446)

1.100   (+240)

3.907    (+619)

Germania

 31.554 (+2.342)

149     (+23)

3.547    (+257)

Regatul Unit

 8.077   (+1.427)

 422    (+87)

140  

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 25 MARTIE 2020

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAȚI*

 
416.916 (+38.875)  18.565 (+2.200)114.911  (+6.282) 

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 24-25 martie

Grupul de Comunicare Strategică

 

Buletin de presa – 25.03.2020 – ora 13:00

Potrivit Ordonanței Militare nr. 3 din 24.03.2020, începând de astăzi, 25 martie, ora 12.00, se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
  3. c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  4. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
  5. e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
  6. f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
  7. g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
  8. h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
  9. i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.

Totodată, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive: deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoanevârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie, deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice. Circulația persoanelor peste 65 de ani, în exteriorul locuinței/ gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.

Persoanele cu vârste mai mari de 65 de ani, care prezintă urgențe medicale, vor apela numărul unic de urgență 112, pentru a fi preluate de serviciile de ambulanță.

Pentru verificarea motivului deplasării, angajații prezintă legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator, persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil, iar pentru verificarea motivului deplasării în alte situații, se prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Pentru toate situațiile prevăzute în Ordonanța Militară nr. 3, persoanele vor prezenta și documentul de identitate.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 450 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 8 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 25 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 906 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 906 persoane confirmate pozitiv, 86 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 23 la București, 6 la Craiova, 2 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași).

Până astăzi, 25 martie, 13 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Iași, Suceava, Arad, Craiova, Timișoara și Bacău, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 144 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 3 ani și 79 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 18 pacienți, din care 8 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6.016 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 96.055 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Menționăm că aceste cifre referitoare la persoanele carantinate și izolate nu cuprind cifrele cu privire la situația din municipiul București, pentru care vom comunica în cel mai scurt timp posibil.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate  14.466 de teste, din care 646 în unități medicale private.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.391 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 9.359 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 167 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 1.336 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 51 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 38 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 2 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda și Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 8 cetățeni români aflați în străinătate, 7 în Italia și unul în Franța, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global:

 

Până la data de 24 martie 2020, au fost raportate 182.470 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

 

ŢARACAZURI CONFIRMATEDECEDAȚIVINDECAŢI*
Italia 63.927 (+4.789)6.077 (+601)8.326   (+894)
Spania 33.089 (+4.517)2.182   (+462)3.794   (+439)
Franţa 19.856 (+3.838) 860    (+186)3.288   (+1.081)
Germania 29.212 (+4.438) 126     (+32)3.290   (+2.837)
Regatul Unit 6.650   (+967) 335     (+54)140

 

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

 

 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 24 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATEDECEDAȚIVINDECAȚI* 
378.041 (+39.734) 16.365 (+1.763)108.629  (+6.731) 

 

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 23-24 martie

Grupul de Comunicare Strategică

IMPORTANT! ELIBERAREA CĂRȚII DE IDENTITATE PE PERIOADA STĂRII DE URGENȚĂ!

 ! În contextul prevenirii răspândirii infecției cu noul coronavirus COVID-19, pentru evitarea prezentării la sediile serviciilor locale de evidență a persoanelor a unui număr mare de cetățeni, ținând cont și de faptul că în ultimele săptămâni foarte mulți cetățeni care au locuit temporar în străinătate au revenit în România, pe perioada stării de urgență vor fi eliberate acte de identitate doar pentru situații deosebite, care implică pierderea, furtul ori distrugerea documentului de identitate.

         ! În acest context, rețin atenția disp. Art. 14 din anexa nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, potrivit cărora Se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice, care expiră pe perioada stării de urgență.”

                   ! În cazul în care vă aflați intr-o situație deosebită precum cele enunțate mai sus, sau alte cazuri justificate, depunerea cererilor pentru eliberarea actelor de identitate sau stabilirea reședinței, se va face doar în baza unei programări telefonice, la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor la care este arondată localitatea de domiciliu/reședință.

Datele de contact ale serviciului : tel. 0734 33 00 54

BULETIN DE PRESĂ – 24 martie 2020, ora 13.00

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 226 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 4 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Totodată, începând de aseară, de la ora 22.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motive referitoare la deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi, deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie și deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

Reiterăm faptul că, începând din data de 23 martie a.c., în intervalul orar 22.00 – 06.00, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sau personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la solicitarea autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere și actul de identitate, după caz.  Declarația pe propria răspundere poate fi completată și olograf.

Până astăzi, 24 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 762 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 762 de persoane confirmate pozitiv, 79 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 19 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța, una la Cluj și una la Iași).

Până astăzi, 24 martie, 8 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Suceava, Craiova și Iași, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 186 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 4 ani și 85 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 16 pacienți, din care 6 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 5.515 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 83.970 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.624 de teste, din care 461 în unități medicale private.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.473 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 8.171 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 154 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 903 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 48 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 36 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Franța. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 8 cetățeni români aflați în străinătate, 7 în Italia și unul în Franța, au decedat.

 Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 23 martie 2020, au fost raportate 160.233 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost  înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARA

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAŢI*

Italia

 59.138 (+5.560)

5.476 (+649)

7.432   (+408)

Spania

 28.572 (+3.646)

1.720   (+394)

3.355   (+780)

Franţa

 16.018 (+1.559)

 674    (+112)

2.207   (+6)

Germania

 24.774 (+3.311)

  94      (+27)

453     (+187)

Regatul Unit

 5.683   (+665)

281     (+48)

140      (+3)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 23 MARTIE 2020

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAȚI*

 
338.307 (+33.032)14.602 (+1.660)101.898  (+3.032) 

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 22-23 martie*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

Grupul de Comunicare Strategică