1 Decembrie 2019 a însemnat o nouă sărbătoare plină de emoții și bucurie pentru românii care, indiferent de locul în care trăiesc, sunt mândri de națiunea din care fac parte.
Cu punctualitatea-i caracteristică, la ora 11.00, edilul Gheorghe Pistol și-a condus invitații, pe care i-a întâmpinat cu pâine și sare la Primăria orașului Buftea, în piața Monumentului Eroilor, unde se strânseseră deja mii de cetățeni de toate vârstele, sosiți la ceremonia dedicată Zilei Naționale a Românilor.
Alături de primarul Gheorghe Pistol, au participat la festivitate, numeroși oaspeți de seamă precum prefectul județului Ilfov, Mihai Sandu Niță, președintele CJ Ilfov, Marian Petrache, viceprimarul Alexandru Vaida, reprezentanți ai Consiliului Județean, ai Consiliului Local, reprezentanți ai instituțiilor județene, ai Jandarmeriei, Poliției, ISUBIF, SABIF, ISJ, ai direcțiilor deconcentrate, dar și de o delegație din partea Consiliului Raional și al Primăriei Ialoveni, din Republica Moldova.
Garda de onoare a prezentat onorul prefectului Mihai Sandu Niță, apoi fanfara a intonat Imnul Național. A urmat o slujbă religioasă în memoria eroilor români, oficiată de un sobor de preoți ai parohiilor din Buftea.
101 ani de la întregirea patriei noastre
”Astăzi, este Ziua Națională a Românei, un eveniment ce marchează 101 ani de la întregirea patriei noastre. Se cuvine ca, în această zi, să ne aducem aminte de toți cei care au căzut pe câmpurile de bătălie și au apărat interesele noastre și ale poporului român. În această zi, să ne gândim la tot ce este mai bun, la lucrurile care ne unesc și nu la cele care ne dezbină. Este ziua în care noi putem arăta că iubim și prețuim istoria, că împărtășim aceleași valori naționale și că avem aceeași dorință: binele acestei țări. Aniversarea de astăzi ar trebui să fie și un prilej de strângere a legăturilor noastre firești cu frații noștri de peste Prut. Se cuvine ca în această zi să fim alături de dânșii și alături de tot ce a fost România unită odată. La 1 Decembrie 1918, românii au pus temelia celei mai frumoase construcții din istoria lor, România. Era visul câtorva generații înainte și moștenirea lor pentru copii și nepoți. Astăzi, după aproape 101 ani de la Marea Unire, entuziasmul de atunci abia se mai aude, iar sacrificiul lor, rar amintit. Avem de-a gata România. Un mare scriitor contemporan compara țara noastră cu o casă primită moștenire. O casă ridicată cu trudă și sacrificiu de înaintași, o casă mare și trainică pentru care noi, cei de astăzi, nu avem niciun merit. Ba chiar, uneori, uităm să o zugrăvim sau chiar să îi măturăm curtea. O dată pe an, sărbătorim faptele înaintașilor noștri fără a adăuga prea multe din faptele noastre la ale lor. România, casa noastră, merită mai mult decât vorbe, de ziua ei. România merită fapte prin care să o sărbătorim în fiecare zi. De 1 Decembrie, Ziua Națională a României, ziua tuturor românilor, vreau să vă mulțumesc pentru sentimentul de mare familie pe care îl arătăm astăzi, aici, la Buftea, cu frații noștri de peste Prut, vreau să vă doresc tot ce este mai bun, liniște, în această perioadă de agitație. Vreau să fiți mândri că sunteți români, oriunde vă veți afla. La mulți ani, România! La mulți ani, bufteni! La mulți ani, frați moldoveni! La mulți ani, români!”, a fost mesajul emoționant, rostit de primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol.
”Este extrem de important să simțim românește”
Prefectul județului Ilfov, Mihai Sandu Niță, a declarat: ”Salut acest eveniment cu toată inima și vă transmit mesajul meu de unitate, pace, liniște și înțelegere între noi, toți românii. Este extrem de important să simțim românește, să începem să respectăm din nou valorile, pe care le‑am uitat, de la Revoluția din 89 până în momentul de față. Este important ca mesajul nostru de unitate să fie perceput peste tot în lume”. Prefectul l-a felicitat pe primarul orașului Buftea pentru prezența la eveniment a delegației din Republica Moldova.
Primarul orașului Ialoveni, Sergiu Armașu, a spus, la rândul său: ”Delegația orașului Ialoveni are o mare onoare să fie astăzi aici, la celebrarea Zilei Naționale a României. Avem o relație mai veche între Buftea și Ialoveni, frumoasă, prietenoasă, chiar și unele proiecte și programe împreună elaborate, unele deja realizate. Este un frumos exemplu pentru Republica Moldova, ca și pentru întreaga Românie, de a consolida aceste relații”.
Depuneri de coroane și o paradă militară impresionantă
În continuare, o parte a coralei bărbătești ”Cantus Domini” a interpretat ”Avem o mândră țară!” și ”Treceți batalioane române Carpații!”. În acordurile „Imnului Eroilor”, a urmat ceremonia depunerii coroanelor de flori din partea Prefecturii Județului Ilfov, Consiliului Județean Ilfov, Consiliului Raional Ialoveni, a Primăriei orașului Buftea, din partea Primăriei orașului Ialoveni – Rep. Moldova, a Centrului Cultural Buftea, a Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale, din partea Ministerului Apărării Naționale, a Inspectoratului de Jandarmi Ilfov, a IPJ Ilfov, a Școlii de Aplicație pentru Logistică „Gen. C-tin Zaharia”, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, a Poliției Locale Buftea, a Crucii Roșii Române – Filiala Ilfov, a Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, a AJOFM, a ANIF, a Spitalului Buftea, a Palatului Copiilor și Elevilor Ilfov, CSS Ilfov, a liceelor, școlilor și grădinițelor din Buftea, a ACSS „Voința” Buftea, din partea Studiourilor Cinematografice Buftea, partidelor politice PNL, PSD, UNPR, ALDE, USR, PMP.
Cetățenii au fost apoi invitați să urmărească defilarea Gărzii de Onoare a trupelor și a tehnicii. Dispozitivul de defilare a fost constituit din blocuri de paradă, organizate pe detașamente, cu trupe și tehnică ale Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne. De asemenea, la paradă au participat și Serviciul de Ambulanță Ilfov, Studiourile Cinematografice Buftea, Crucea Roșie Română – filiala Ilfov, Centrul cultural Buftea, Asociația Sportivă Voința Buftea.
Parada militară a început cu defilarea Detașamentelor Pedestre, comandantul paradei fiind locotentent colonel Gheorghe Albu, ofițer cu o experiență de 20 de ani în învățământul militar. Parada a fost încheiată cu defilarea călăreților din cadrul Clubului Sportiv „Shagya”, Buftea și ai Centrului de echitație „Hippo-Hippy”, Târgoviște.
Fanfara Metropolitană „Iosif Ivanovici”, condusă de maestrul Florin Ciofică, a prezentat onorul.
Sărbătoare a cântecului și dansului
Partea a doua a zilei a fost dedicată petrecerii. Buftenii au fost invitați în piațeta din fața primăriei pentru a urmări un spectacol extraordinar prezentat de Rusalina Russu, din Republica Moldova, pe scenă urcând artiști îndrăgiți precum Dinu Iancu Sălăjanu, Fuego, Haiducii din Costești – Ialoveni, Daniel Turică, Ansamblul Plăieșii, Ansamblul Doina Ilfovului și Buftea Band Company. Între timp, în corturi special amenajate, sfârâiau cazanele cu fasole şi cârnaţi, stropite cu vin fiert, un motiv în plus ca horele să se încingă imediat, iar veselia să fie în toi. Sărbătoarea a continuat și în cartiere, la Calul Bălan, Buciumeni, 23 August, Cartier Oțetărie și în Cartier Studio.
Sursa: Jurnalul de Ilfov
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov a inaugurat, pe 29 octombrie, la intrarea în Palatul Știrbey din Buftea, un monument dedicat Reginei Maria.
Evenimentul care a fost organizat exact în ziua în care s-au împlinit 144 de ani de la nașterea Reginei Maria a beneficiat de un protocol deosebit și de prezența a numeroase autorități județene, printre care primarul orașului Buftea – Gheorghe Pistol, prefectul de Ilfov – Mihai Niță, președintele Consiliului Județean Ilfov – Marian Petrache, vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov – Rizia Tudorache, reprezentanți ai poliției, jandarmeriei și ai inspectoratului școlar precum și personalități ale lumii culturale, consilieri județeni, directori de școală, directori ai centrelor culturale.
Președintele CJI, Marian Petrache, și primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol, au avut onoare de a dezveli monumentul realizat în cinstea Reginei Maria, ceremonia incluzând apoi intonarea Imnului Național al României, a Imnului Regal, cât și o slujbă reglioasă, oficiată de preoții parohiilor din orașul Buftea.
”Regina a iubit poporul român atât de mult, că i-a lăsat inima sa”
Alexandrina Niță, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, a declarat: ”Este de datoria noastră să menținem vie amintirea celor care au contribuit la Marea Unire de la 1918. Printre ei a fost și regina Maria, născută la 29 octombrie 1875, în Marea Britanie. S-a atașat profund de poporul român, pe care l-a iubit atât de mult că i-a lăsat inima sa. Pentru curajul, implicarea și devotamentul său, dar și pentru că la Palatul Știrbey, din orașul Buftea, s-a refugiat împreună cu copiii săi, în acest loc care îi conferea siguranță, am inițiat realizarea monumentului comemorativ pentru cinstirea ei în veac”.
Supranumită ”Regina Soldat”, pentru implicarea activă pe front, Regina Maria era considerată de soldații ajunși în spitalele de campanie în timpul Primului Război Mondial drept ”Mama Răniților”. După război, Regina Maria s-a implicat nu doar în politică, ci și în diplomație, având o contribuție decisivă la înfăptuirea Marii Uniri din 1918, iar apoi continuând demersurile pentru recunoașterea internațională a României Mari prin negocieri cu marile cancelarii ale vremii. Numele Reginei Maria este legat de județul Ilfov prin faptul că, în 1916, în Primul Război Mondial, Palatul Știrbey din Buftea a fost loc de refugiu pentru suverană și copiii săi.
”Un eveniment de suflet”
Președintele CJ Ilfov, Marian Petrache, a afirmat că monumentul dedicat Reginei Maria este, alături de Parcul Științific de la Măgurele, unul din cele mai dragi proiecte: ”Viața ne este marcată de evenimentele zilnice, dar asta nu trebuie să ne împiedice să comemorăm personalitățile care au marcat destinul acestei țări. Iar astăzi, facem un asemenea eveniment. Dacă m-ar întreba cineva ce am făcut în mandatul meu, probabil că aș vorbi despre marile proiecte, asfaltări, grădinițe, parcuri industriale. În mod sigur, aș vorbi și despre acest eveniment, pentru că e un eveniment de suflet. Am citit cu mai multă atenție istoria din acea perioadă și, într-adevăr, această personalitate trebuie cinstită așa cum se cuvine. ”Președintele CJ Ilfov a menționat că, până acum, în Buftea nu a existat niciun monument dedicat Reginei. ”Noi am luat inițiativa, sculptorul Cristian Pentelescu a transformat-o în realitate, iar acum avem bustul reginei chiar aici, la intrarea în Palatul Știrbey. O bucată de istorie, care să le amintescă tuturor de cea fără de care România Mare poate nu ar fi existat”, a mai spus Marian Petrache.
Acest monument este un semn că regina a fost iubită
Primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol, a mulțumit tuturor celor prezenți pentru că au dat curs invitației CJI de a participa la inaugurarea monumentului: ”În această comunitate, se ridică pentru eternitate un monument în memoria Reginei Maria. Se ridică acest monument datorită faptului că Regina Maria a fost iubită. Suntem mândri că în comunitatea noastră a răsunat Imnul Regal și că noi am fost astăzi cu toții prezenți. O comunitate este solidă, dacă este construită pe respectul față de oameni și asta o demonstrează și faptul că avem Consiliul Județean aici, aproape, alături de noi”.
Vizibil emoționat, sculptorul Cristian Ioan Pentelescu a mulțumit instituțiilor implicate pentru inițiativa de a realiza acest monument și pentru aprecierea manifestată față de opera sa, neuitând să-i amintească și pe ceilalți care l-au sprijinit să-și ducă la bun sfârșit creația, în special soției, tot sculptor, turnătoriei care s-a remarcat prin transpunerea în bronz, impecabil, cât și meșterilor pietrari, a căror contribuție nu trebuie uitată. ”Cred că prin munca mea am adus un omagiu Reginei Maria, istoriei orașului Buftea. În final, cred că judecățile estetice, plastice, sunt ale dumneavoastră”, a încheiat artistul.
Premiera unui film omagial
În memoria Reginei Maria au depus flori prefectul de Ilfov, Mihai Sandu Niță, președintele CJ Ilfov, Marian Petrache, vicepreședintele CJ Ilfov, Rizia Tudorache, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, Alexandrina Niță, și Paul Dobre, director adjunct la Agenția Națonală de Îmbunătățiri Funciare Ilfov.
După ceremonia de dezvelire a monumentului, invitații au urmărit, la Palatul Știrbey, premiera filmului ”Regina Maria – portretul iubirii”, în regia și scenariul lui Salex Iatma. Apoi, au fost înmânate celor implicați în proiect diplome și plachete omagiale. A urmat un concert de flaut și harpă, susținut de Evelina Andrieș, Amalia Nedelcu și Loredana Aldea. Evenimentul s-a încheiat cu ansamblul ”Doina Ilfovului”, cu dansul popular Călușul.
Inițial, proiectul trebuia finanțat de Ministerul Culturii, având în vedere aprobarea lui în cadrul Comitetului Interministerial, dar pentru că nu s-a reușit finanțarea de către minister, președintele CJ Ilfov, Marian Petrache, a convocat o ședință de îndată pentru finanțarea acestui obiectiv. CJ Ilfov a aprobat realizarea monumentului și plata din bugetul local al județului.