Astăzi, în intervalul orar 10.00-11.00, va avea loc exercițiul de alarmare publică, „𝗠𝗜𝗘𝗥𝗖𝗨𝗥𝗘𝗔 𝗔𝗟𝗔𝗥𝗠𝗘𝗟𝗢𝗥”, cu scopul de a verifica funcționarea sirenelor pe întreg teritoriul național, prin acționarea acestora în zona de competență a inspectoratelor pentru situații de urgență județene/București-Ilfov.

 
Astăzi, în intervalul orar 10.00-11.00, va avea loc exercițiul de alarmare publică, „𝗠𝗜𝗘𝗥𝗖𝗨𝗥𝗘𝗔 𝗔𝗟𝗔𝗥𝗠𝗘𝗟𝗢𝗥”, cu scopul de a verifica funcționarea sirenelor pe întreg teritoriul național, prin acționarea acestora în zona de competență a inspectoratelor pentru situații de urgență județene/București-Ilfov.
Astfel, sirenele din țară vor emite semnalul „Alarmă la dezastre”, care presupune iminența producerii unor calamități cu impact major asupra comunităților.
Deși acționarea sirenelor poate genera disconfort în rândul cetățenilor, deprinderea modului de comportare si familiarizarea cu tipul urgentei anunțate sunt de un real folos într-o situație limită.
Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență.
În cazul unor situații reale, mai multe informații vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicației DSU și altor surse și canale de informare ale structurilor pentru situații de urgență, precum și posturi radio și TV.
***
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.
De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.
Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.
📢 Alarmă la dezastre – se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde fiecare;
📢 Prealarmă aeriană – se compune din 3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde fiecare;
📢 Alarmă aeriană – se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
 
Sursa: https://www.facebook.com/departamenturgente/?locale=ro_RO
 

Lista cuprinzând solicitanţii îndreptăţiţi să primească o locuinţă de serviciu, realizată prin Programul „Construcţia de locuinţe de serviciu”, de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în oraşul Buftea, Str. Studioului, nr. 4

Lista cuprinzând solicitanţii îndreptăţiţi să primească o locuinţă de serviciu, realizată prin Programul „Construcţia de locuinţe de serviciu”, de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în oraşul Buftea, Str. Studioului, nr. 4

Ilfov prin ochii tăi! Primăria Buftea în parteneriat cu CJ Ilfov oferă consultații optometrice gratuite și ochelari de vedere gratuiți

Nu vezi bine la distanță sau la apropiere și nu ai acces la o consultație optometrică și la o pereche de ochelari de vedere? Primăria orașului Buftea în parteneriat cu Consiliul Județean Ilfov, cu sprijinul Lensa, îți asigură toate acestea, în mod gratuit.

  • Programul se adresează persoanelor de peste 18 ani, care fac parte din următoarele categorii:
    – persoane cu dizabilități;
    – persoane cu ajutor social;
    – persoane cu ajutor de șomaj;
    – persoane care trăiesc doar din pensia de urmaș;
    – pensionari cu pensie de maximum 2.500 lei.

Detalii la 0737.531.251 – Buftea, 0755.104.541

Ilfov zâmbește!

Consiliul Județean Ilfov și Primăria Buftea ajută pensionarii să își refacă dantura.

Pentru a beneficia de ajutorul de 3.000 de lei trebuie să depuneți la primărie următoarele:

  • cerere tip – Click pentru download
  • dovada a domiciliului sau a reședinței în județul Ilfov;
  • copie cupon de pensie;
  • documente de la medicul stomatolog pentru necesitatea unei lucrări dentare (fișă medicală, plan de tratament etc.)

Pentru a beneficia de ajutorul de 3.000 de lei trebuie să îndepliniți următoarele condiții:

  • doamnele să aibă peste 63 de ani, iar domnii peste 65 de ani;
  • să aveți domiciliul sau reședința în Ilfov;
  • pensie de maximul 1.200 lei.

CENTRALIZATOR  CABINETE  STOMATOLOGICE  PARTICIPANTE LA PROIECTUL  ”ILFOV  ZAMBESTE “