Ziua Eroilor şi Înălţarea Domnului, sărbătorite cu fast la Buftea – Articol | Pistol Gheorghe

Primarul Gheorghe Pistol: ”Amintirea acestor eroi trebuie să ne fie scumpă și dragă”

Creştinii au serbat joi, 6 iunie, Înălţarea Domnului, la 40 de zile de la Înviere, zi în care în toate bisericile, mănăstirile şi catedralele din ţară şi străinătate sunt pomeniţi eroii români, un praznic al bisericii române adoptat din 2003 ca Sărbătoare Naţională.

„În spiritul tradiţiei europene, în România, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de «sărbătoare naţională a poporului român» şi s-a stabilit a fi sărbătorită în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, Ziua Înălţării, potrivit tradiţiei româneşti”, arăta Guvernul României în momentul adoptării acestei sărbători la nivel oficial. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române hotărâse, încă din anii 1999 şi 2001, ca sărbătoarea Înălţării Domnului să fie consacrată ca Zi a Eroilor şi Sărbătoare Naţională Bisericească.

Autorităţile administraţiei publice locale au organizat programe speciale, iar așa s-a întâmplat și la Buftea, unde de Ziua Eroilor și Înălțarea Domnului au fost cuprinse, cu fast, toate elementele solemne specifice activităților comemorative.

Buftenii s-au întâlnit astfel, și în acest an, joi dimineață, la Crucea Eroilor din orașul Buftea, pentru a-și omagia strămoșii căzuți la datorie. Le-au fost alături, oficialitățile orașului Buftea, respectiv primarul Gheorghe Pistol, viceprimarul Alexandru Vaida, cât și reprezentanți ai administrației  județului Ilfov, precum Mihai Sandu Niță – prefectul județului Ilfov, Vincențiu Voicu – subprefectul județului Ilfov, Marian Petrache – președintele Consiliului Județean, Rizia Tudorache – vicepreședinte al CJI, consilieri locali, șefi ai instituțiilor din administrație, consilieri județeni și locali, reprezentanți ai partidelor politice.

Ceremonia de Ziua Eroilor, organizată de Centrul Cultural Buftea, a fost coordonată cu foarte multă atenție de directorul Robert Nagy, și a început cu intonarea solemnă a Imnului Național al României, urmată de o slujbă religioasă de pomenire a celor căzuți în luptă, oficiată de preoții din parohiile buftene.

”Să îl rugăm pe bunul Dumnezeu să le dea odihnă și fericire  veșnică”

Pistol Gheorghe - Primarul Orasului BufteaPrimarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol, gazdă a evenimentului, a început discursul dedicat manifestării ­subliniind că Ziua Eroilor coincide în mod tradițional cu Înălțarea Domnului. ”Se cuvine ca în această zi  mare să ne înălțăm și noi gândurile și sentimentele noastre către Tronul Ceresc, reamintindu-ne cu duioșie despre acei eroi ai neamului care și-au dat viața pentru patrie. Deși nu au beneficiat de jertfa lor sfântă, aceștia putrezesc în mormânt, fără a avea la cap, mulți dintre ei, o cruce simplă de lemn. Noi cei de astăzi beneficiem de toată jertfa lor și  de toată osteneala lor. De aceea, trebuie să le dăruim veșnică recunoștință tuturor eroilor noștri, celor care au vărsat în toate timpurile sângele pentru neamul și țara noastră. Amintirea acestor eroi trebuie să ne fie scumpă și dragă, după cum ne este scumpă și dragă și țara pe care dânșii ne-au lăsat-o drept moștenire. Fapta lor eroică trebuie să ne îndemne pe toți pentru a aduce cu bucurie pe altarul patriei noastre jertfele ce ni se cer, pentru că numai așa putem deveni fii dragi ai neamului românesc. La acestea ar trebui să ne gândim noi în Ziua Eroilor. Să sărbătorim această zi mare nu numai cu parade solemne, cu discursuri frumoase, să sărbătorim această zi mare cu inimile noastre în care să evocăm sentimente de recunoștință pentru cei care și-au jertfit viața, ­numai ca să avem noi o țară mare și liberă  în care să putem trăi în pace și fericire. Să îi avem totdeauna în inimile noastre și să îl rugăm pe bunul Dumnezeu să le dea odihnă și fericire veșnică. Fie ca toate gândurile noastre bune să se îndrepte pentru realizarea binelui acestui popor. Așa să ne ajute Dumnezeu. Hristos s-a Înălțat”, a declarat primarul Gheorghe Pistol.

”O datorie morală, comemorarea în fiecare an a celor care au pierit pe câmpurile de luptă”

Prof. de istorie Claudia Ichim, de la Școala gimnazială nr. 3, a vorbit despre însemnătatea istorică a acestei zile, semnalând că România a fost primul stat din lume care a decretat această  zi ca sărbătoare națională. ”Mormintele și monumentele eroilor la care depunem flori, aprindem lumânări, ne reculegem, reprezintă un simbol al dăinuirii noastre în timp, al sacrificiului suprem pentru înfăptuirea idealului național. Ziua  Eroilor este un minunat prilej de a cinsti așa cum se cuvine memoria ostașilor noștri jertfiți în lupta pentru apărarea țării, credinței și neamului. Pierderile de vieți omenești din anii primei conflagrații mondiale, nemaintâlnite până atunci, au fost enorme. România a pierdut un milion de militari și civili. De aceea, pentru supraviețuitori s-a impus, ca o datorie morală, comemorarea în fiecare an a celor care au pierit pe câmpurile de luptă”, a subliniat profesorul.

Depuneri de coroane

În acordurile ”Imnului eroilor”, au fost depuse coroane de flori în jurul monumentului dedicat eroilor din Buftea din partea Instituției Prefectului Județului Ilfov, a Consiliului Județean Ilfov, a Primăriei orașului Buftea, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ilfov, a Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov, a Poliției orașului Buftea, a Poliției Locale a orașului Buftea, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, a Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă, cât și din partea Spitalului Buftea, a Partidului Național Liberal, a Partidului Social Democrat, a Alianței Liberalilor și Democraților organizația Buftea, din partea Partidului Mișcarea Populară, a Asociației Crucea Roșie Română Filiala Ilfov, a Asociației Voința Buftea, a Centrului Cultural Buftea, din partea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, a Grupului Școlar ”Dumitru Dumitrescu”, a Liceului Tehnologic ”Barbu A. Știrbey”, Buftea, a Asociației Veteranilor de Război.  Au mai fost depuse coroane de flori și din partea Școlilor Gimnaziale nr. 1, 2, 3 și 4, din partea Palatului Copiilor și Elevilor Ilfov, a Clubului Sportiv Școlar Ilfov și a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați, filiala Ilfov.

Program artistic dedicat eroilor neamului

Programul artistic dedicat acestei zile a debutat cu drăgălașii preșcolari de grupa mijlocie, de la Grădinița ”Rază de Soare”, care au dansat ”Acasă-i România”. Copiii de grupa mare de la Grădinița nr. 5 au interpretat ”În memoria strămoșilor noștri”, o dramatizare după ”Scrisoarea a III-a” de Mihai Eminescu. Corul Armonia al Școlii gimnaziale  nr. 2 a interpretat cântecul ”Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare”, iar Trupa de teatru ”Bastion”, a Centrului Cultural Buftea, a recitat poezia ”Bocetul lui Ion cel fără mormânt”, de Adrian Păunescu. Grupul vocal – instrumental ”Sânzienele”, al Școlii nr. 3, a interpretat un colaj de piese patriotice. Ansamblul de dansuri Doina Ilfovului, al Centrului Cultural Buftea, a completat, sub îndrumarea Danielei Mândroc, programul artistic, printr-un colaj de jocuri din Muntenia, Dobrogea, Oltenia și Moldova, încheind evenimentul dedicat ”Zilei Eroilor” cu ”Călușul oltenesc”.

Sursa: Jurnalul de Ilfov

 

ACSS Buftea Karate invitată în platoul emisiunii ”Vorbește Lumea” – PRO-TV

În cadrul emisiunii ”Vorbește Lumea”, difuzată pe postul național PRO Tv, au fost invitați în platou antrenorii de karate Dan și Magdalena Tamași, ce activează în cadrul Asociației Sportive de Sănătate Voința și Club Sportiv Chitila. Aceștia au venit însoțiți de micii sportivi ce urmează cursurile gratuite, 

finanțate cu sprijinul Primăriei Orașului Buftea, respectiv primarului Pistol Gheorghe, ocazie cu care și-a prezentat medaliile câștigate în cadrul Campionatului Național de Karate WUKF copii sub 13 ani.

Rezultate Campionat Național Sighișoara 2019

 ACSS BUFTEA   
     
Nr. Crt.NumeAurArgintBronz
1Bora Camelia1 1
2Calinescu Sara Maria  1
3Dragomir Alexandru 1 
4Gozi Robert111
5Grigore Andreea Ioana 2 
6Ionescu Adrian Sebastian11 
7Leahu Tudor1 1
8Mihai Sara Ioana1 1
9Milea Ioana   
10Milea Vlad Dumitru 11
11Mitroi Alexia   
12Vulcaneanu Ilinca 11
TOTAL 577
TOTAL GENERAL 19

Buftea și Ialoveni, împreună pentru celebrarea Declaraţiei de Unire a Basarabiei cu România

Pistol Gheorghe - Primarul Orasului Buftea

Înfrăţirea oraşelor Buftea (jud. Ilfov) şi Ialoveni (Raionul Ialoveni, Republica Moldova) nu reprezintă doar un protocol semnat cu mare fast, la un moment dat, ci reprezintă o legătură adevărată, permanentă, un schimb de bune practici şi experienţă, din care amândouă localităţile au de câştigat.

Şi dacă fraţii moldoveni şi-au făcut un obicei din a veni la Buftea de Ziua Naţională a României, buftenii au buna tradiţie, de acum înainte, de a-i vizita, la ei acasă, la date istorice la fel de importante. Un astfel de prilej a fost celebrarea, pe 27 martie 2019, a 101 ani de la Declarația de Unire a Basarabiei cu România, iar delegaţia Primăriei Buftea, condusă de primarul Gheorghe Pistol, nu s-a lăsat nici în acest an prea mult aşteptată.

Pistol Gheorghe

Oaspeţii au fost primiţi cum se cuvine de primarul oraşului Ialoveni, Sergiu Armaşu, de consilierii locali şi de toţi locuitorii. Pe parcursul a trei zile, buftenii au vizitat Primăria Ialoveni, Liceul Teoretic ”Petre Ștefănucă”, Școala Primară ”Ion Creangă”, Biblioteca Publică Orășenească, Școala de Arte din localitate, Şcoala de Incluziune Socială sau muzeul privat deţinut de Petru Costin (considerat unul dintre cei mai împătimiţi colecţionari din Republica Moldova). Buftenii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare, iar copiii au pregătit special pentru această vizită, momente artistice cu tema Unirii, spectacole cu adevărat deosebite. “Am simţit permanent căldura celor din Ialoveni şi aprecierea că suntem un partener serios şi de încredere. Şi am constatat cât de benefice sunt astfel de întâlniri, unii dintre consilierii locali din Buftea fiind cadre didactice şi stabilind astfel, mai uşor, colaborări viitoare cu profesorii moldoveni, pentru proiecte culturale sau legate de păstrarea valorilor şi tradiţiilor româneşti”, ne-a declarat, în exclusivitate, Gheorghe Pistol, care ne-a dezvăluit că, pentru copiii din Ialoveni, a comandat şi urmează să sosească la Buftea un trenuleţ, pe care Primăria ilfoveană îl va dărui micuţilor de 1 Iunie.

Pistol Gheorghe -

Pentru susţinerea proiectului de înfrăţire, un deziderat în care buftenii cred cu toată tăria, primarul oraşului Buftea, Gheorghe Pistol, a primit din partea Primăriei Ialoveni o diplomă de onoare, gest extrem de apreciat de edilul ilfovean.

Sursa: Jurnalul de Ilfov

De Ziua Internaţională a Femeii, o seară memorabilă, la Buftea | Pistol Gheorghe | 8 Martie 2019

Petrecerea de 8 Martie, devenită tradiție

În semn de prețuire față de doamnele și domnișoarele orașului Buftea, vineri, 8 martie, în incinta Bucharest Film Studios – Mediapro a avut loc o nouă ediție a petrecerii de Ziua Internațională a Femeii, o seară minunată, organizată perfect, până în cel mai mic detaliu.

Ziua internaţională a femeii, marcată în fiecare an la 8 martie, este, potrivit ONU, un prilej pentru a sărbători actele de curaj şi hotărâre ale femeilor obişnuite care au jucat un rol extraordinar în istoria ţărilor şi comunităţilor lor, de a reflecta asupra progreselor înregistrate şi de a cere schimbări. Ziua internaţională a femeii este celebrată în multe ţări din întreaga lume. Este o zi în care femeile sunt recunoscute pentru realizările lor, fără a ţine cont de diferenţele naţionale, etnice, lingvistice, culturale, economice sau politice. Tema din 2019, „Think equal, build smart, innovate for change”, se axează pe modalităţi inovatoare care să promoveze egalitatea de gen şi împuternicirea femeilor, în special în domeniile sistemelor de protecţie socială, a accesului la serviciile publice şi infrastructurii durabile. În România, la 7 martie 2016, a intrat în vigoare Legea nr. 22/2016 pentru declararea zilei de 8 martie – Ziua femeii şi 19 noiembrie – Ziua bărbatului.

Trandafiri și felicitări

Devenită deja tradiție, petrecerea de 8 Martie, mult așteptată de reprezentantele sexului frumos, a început la ora 18.00, dar nu înainte ca doamnele și domnișoarele din Buftea să fie întâmpinate de primarul Gheorghe Pistol și de o mulțime de domni eleganți și zâmbitori, cu trandafiri și felicitări. ­Le-a fost alături și cunoscutul actor Codruț Kegheș, alias Cătălin Dezbrăcatu, care a avut rolul de moderator al spectacolului, dar, cu umorul său caracteristic, a stat și la întâmpinare, la intrarea în sala de petrecere, și a reușit să încălzească atmosfera încă de la început, glumind cu invitatele sau fotografiindu-se cu acestea.

Nu mai este de altfel o noutate faptul că, la Buftea, Primăria orașului, prin primarul Gheorghe Pistol și Centrul Cultural Buftea, organizează, în fiecare an, ”Ziua Internațională a Femeii”. Și anul acesta, doamnele și domnișoarele au avut parte de un eveniment memorabil, care a fost organizat cu sprijinul impresarei Andra Teodorescu.

Deși ne-am obișnuit ca zona de petrecere să fie spectaculoasă la toate evenimentele organizate de Primăria Buftea, anul acesta decorurile parcă au fost mai frumoase ca niciodată, dovedind că organizatorii s-au întrecut pe ei înșiși, iar atenția și implicarea în reușita acestui eveniment au fost maxime.

Conform tradiției,  deschiderea oficială a petrecerii i-a aparținut primarului orașului Buftea, Gheorghe Pistol, invitat pe scenă de Cătălin Dezbrăcatu, care le-a spus invitatelor că: ”Aș vrea să vă spun că vă iubesc, dar nu știu cum să fac/ De câte ori vă întâlnesc, sunt fericit și tac.

”Nu ezitați să dăruiți toată dragostea și pacea sufletească”

PISTOL GHEORGHE”Distinse doamne, domnișoare, distinse femei, îmi doresc ca această zi să vă aducă zâmbetul pe buze și toată fericirea de pe pământ. Martie este cu siguranță luna cea mai frumoasă din an, pentru că vine primăvara, pentru că avem atât de multe doamne pe care le putem sărbători, le putem oferi o floare și mulțumi pentru tot ceea ce fac. Știți să îmbinați timpul, între mamă și soție, familie și serviciu, iar în pofida tuturor greutăților, nu ezitați să dăruiți toată dragostea și pacea sufletească. Vă doresc să fiți înconjurate de căldură, de tandrețe, armonie, dragoste, sănătate și înțelepciune, iar noi, bărbații, să vă fim sprijin, pentru ca atunci când dumneavoastră aveți nevoie de noi să vă fim alături pentru a vă aduce puțin din binele pe care dumneavoastră ni-l faceți în fiecare zi. Vă doresc emoții pozitive de primăvară, vă doresc bucurii alături de cei dragi și distracție plăcută! La mulți ani, din inimă!”, ­le-a urat primarul Gheorghe Pistol invitatelor sale.

Momente artistice, după pofta inimii

Și așa, ”frâiele” petrecerii au fost preluate de îndrăgitul Dezbrăcatu, care a anunțat cu mult umor fiecare moment artistic al serii, un program artistic apreciat de toate invitatele, deoarece a fost construit, ca de obicei, pentru a răspunde tuturor preferințelor.  Doamnele și domnișoarele au primit în dar din partea organizatorilor momente artistice remarcabile, susținute de interpreți renumiți ce au acoperit toate zonele muzicale.

Pe parcursul serii au alternat momentele de folclor, muzică ușoară și dans. Pe scenă au urcat în premieră Vali Vijelie și Randy, dar și artiști cu care publicul Buftea este deja obișnuit, precum trupa De la Fun cu Șarpe (alias Dan Șipoteanu) sau Provincialii, artiști recunoscuți pe piața muzicală pentru atmosfera incendiară pe care o creează în spectacole. Așa se face că, dacă în anii trecuți doamnele  păreau mai timide și se tot lăsau invitate mai greu la dans, de aceasta dată, la primele acorduri ringul de dans s-a umplut până la refuz. Pe tot parcursul serii am putut admira supercoregrafii ale trupei COBO Dance, talentații și veselii dansatori oferind un spectacol fascinant ce a întregit frumusețea petrecerii.

”Orice femeie e frumoasă…”

Vali Vijelie a mulțumit domnului primar pentru invitație și a dedicat tuturor femeilor prima melodie din repertoriul serii: ”Orice femeie e frumoasă, dacă iubește, dacă zâmbește, dacă-i mireasă, dacă e mamă. Pentru toate doamnele, pentru toate domnișoarele, pentru toate mamele”. ”În primul rând, vreau să îi mulțumesc domnului primar și organizatorilor pentru invitație. Mă simt extraordinar de bine aici, la Buftea, la Ziua Femeii. Sunt foarte multe doamne, domnișoare, o petrecere extraordinară”, ne-a spus Vali Vijelie, care a oferit publicului un buchet de melodii antrenate, pentru ca doamnele să danseze și să se simtă cât mai bine.

Șarpe, alias Dan Șipoteanu de la Fun, ­ne-a spus, la rândul său: ”Ne  simțim extraordinar de bine, ca de obicei, de fiecare dată când am fost invitați. Ne bucurăm că am revenit, deoarece aici avem un public din categoria care ne place nouă. Ne place să trăim printre oameni. Buftea este un loc unde ne simțim bine și muzica este așteptată cu plăcere. Noi am încercat întotdeauna să fim cât mai aproape de oameni.  Este un moment mai mult decât festiv, pentru că și ambianța este foarte frumoasă, precum și locul. Este cel mai frumos an la care am participat, ca organizare, decor, tot. Noi încercăm să ne adresăm tuturor categoriilor de oameni. Pentru noi cel mai important lucru este ca lumea să se simtă bine și ca ringul să fie plin”.

Dansuri, tort și voie bună

Să nu uităm că farmecul petrecerii a fost întreținut și cu multe produse de patiserie, prăjituri și sucuri. În jurul orei 22.00, a sosit tortul, în acorduri de ”La mulți ani”, interpretate de cunoscutul interpret de muzică populară Daniel Turică. Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de o piniotă cu zeci de baloane colorate și confetti. Tortul a fost tăiat de primarul Gheorghe Pistol și de o doamnă care a doua zi urma să împlinească frumoasa vârstă de 70 de ani, după care, până când fiecare invitată și-a primit porția de dulce, s-a dansat fără întrerupere pe ritmurile cunoscutului interpret de muzică populară. Ca de obicei, horele și sârbele au fost de departe preferatele sărbătoritelor din Buftea, mai ales că edilul Gheorghe Pistol le-a fost mereu alături.

La finalul petrecerii, Cătălin Dezbrăcatu ne-a declarat: ”La mulți ani, tuturor doamnelor și domnișoarelor! Sunt foarte fericit și bucuros că am putut să particip la această megapetrecere. Felicitări domnului primar, primăriei, Centrului Cultural pentru faptul că se ocupă. Apreciez foarte mult vârsta, pentru că au venit doamne foarte, foarte în vârstă și încă sunt aici, la eveniment. Eu mă simt foarte bine, echipa e faină, sper să colaborăm și pe viitor”. Și de această dată, a încheiat, în declarația pe care ne-a adresat-o doar nouă, Jurnalului de Ilfov, cu același frumos mesaj, cu care a și deschis petrecerea, pentru toate doamnele, de 8 martie: ”Aș vrea să vă spun că vă iubesc, dar nu știu cum să fac/De câte ori când vă întâlnesc, sunt fericit și tac.”

Sursa: Jurnalul de Ilfov

Moș Nicolae a adus peste 600 de cadouri dulci sportivilor din Buftea

Sala de Sport a Liceului Tehnologic „Dumitru Dumitrescu” a fost, și în acest an, locul de întâlnire a copiilor sportivi din Buftea cu trimișii lui Moș Nicolae. Miercuri, 5 decembrie, Moș Nicolae a trimis darurile dulci, conform bunului său obicei, prin intermediul primarului Gheorghe Pistol.

Peste 600 de cadouri au fost oferite copiilor legitimați la ACSS Voința Buftea, dar și tuturor celorlalți prichindei veniți la serbare, frați, surori sau susținători ai micilor sportivi. ”Ca în fiecare an, ne-am pregătit cu cadouri și pentru frățiorii mai mici, pe care îi așteptăm să vină să se înscrie la Voința”, ne-a spus primarul Gheorghe Pistol. ”Iată, sărbătoarea Centenarului continuă! Dacă pe 1 decembrie participam cu toții la parada  militară și la defilarea Clubului Sportiv Voința și a Centrului Cultural Buftea, la monumentul eroilor din orașul nostru, astăzi, Clubul Voința se reunește pentru a sărbători ziua de Moș Nicolae. Clubul Sportiv Voința a avut anul acesta rezultate foarte bune, motiv pentru care se bucură în continuare de tot sprijinul meu, în toate acțiunile și activitățile pe care desfășoară. Scopul întrecerilor sportive este acela de a dezvolta dragostea pentru mișcare în vederea întăririi sănătății și a spiritului de fair play în competiții. Considerăm că este oportun să vă susținem în astfel de competiții pentru că sportul este domeniul iubit de toți copiii. Vă mulțumesc că munciți pentru a face performanță și an de an aduceți rezultate din ce în ce mai bune. Vă felicit pentru toate performanțele de până  acum. Vă doresc sănătate și putere de muncă pentru a continua cu aceeași pasiune și competență dezvoltarea acestui sport”, le-a spus primarul Gheorghe Pistol tuturor celor prezenți.

Peste 100 de cupe și 300 de medalii

Directorul Centrului Cultural Buftea, Robert Nagy, a reamintit că Asociația Club Sportiv de Sănătate Voința Buftea a fost înființată în anul 2012, cu sprijinul primarului Gheorghe  Pistol și al Consiliului Local Buftea. În prezent există 15 discipline sportive, având 480 de copii înscriși la diferite ramuri, care se antrenează cu titlu gratuit. Palmaresul actual înseamnă peste 100 de cupe, peste 300 de medalii și peste 500 de  diplome obținute la competiții sportive interne și internaționale, având campioni naționali și europeni cât și vicecampioni mondiali. Conform tradiției, înainte de a primi cadourile trimise de Moș, dansatorii Ansamblului Artistic ”Doina Ilfovului”, ai Centrului Cultural Buftea, condus de profesor coregraf Daniela Mândroc, au venit să susțină sportul prin dans popular, iar micii sportivi au făcut, pe rând, scurte demonstrații, în funcție de disciplina practicată, spre marea bucurie a părinților emoționați.

Buftenii, uniți în cuget și simțiri, de Ziua Națională a României

Buftenii, uniți în cuget și simțiri, de Ziua Națională a României

Sărbătoarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 a fost întotdeauna pentru locuitorii orașului Buftea un moment emoționant, o adevărată dovadă de profund patriotism, chezășie a dragostei față de glia strămoșească. De fiecare dată, buftenii au știut să-și aducă prinosul de recunoștință față de marii lor înaintași care le-au lăsat moștenire o Românie reîntregită, cu oameni bravi și plaiuri ca „o gură de Rai”. Cu atât mai mult, anul Centenarului a fost prilejul ca buftenii să-și manifeste dragostea față de țară și față de strămoșii lor, am putea spune, însutit, la unison cu veacul care a trecut de la marele eveniment al făuririi „României dodoloațe”.

Spunem asta, pentru că evenimentele organizate cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri au fost, de departe, de o măreție și bogăție sufletească pe măsura acestui moment istoric de grație al națiunii române. A fost o sărbătoare pe care cei trăitori în urbea ilfoveană nu-l vor uita până la adânci bătrânețe, sărbătoare care i-a făcut să se simtă mândri de națiunea din care fac parte.
Și, pentru ca unirea celor de același cuget să fie deplină, la manifestările prilejuite de Centenarul României Mari a participat și o delegație din orașul Ialoveni, Republica Moldova, înfrățit cu orașul ilfovean, condusă de primarul Sergiu Armașu. Frații de peste Prut au sosit la Buftea la invitația primarului Gheorghe Pistol pentru a sărbători împreună împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Oficialitățile din Ialoveni au fost însoțite și de Ansamblul „Haiducii”, din Costești- Ialoveni, împreună cu îndrăgitul interpret de muzică ușoară și populară Anatol Chiaburu, care au participat la spectacolul organizat în Piața Mihai Eminescu, din fața sediului Primăriei Buftea.

Oaspeți de seamă, momente emoționante

La orele 11.00, în piața Mo­numentului Eroilor din Buftea, îm­podobită pentru marea sărbătoa­re, se aflau deja mii de bufteni de toate vârstele, sosiți la ceremonia atât de dragă lor, dedicată Zilei Naționale a României – Centena­rul Marii Uniri de la Alba Iulia. Lor li s-au alăturat primarul orașului, Gheorghe Pistol, viceprimarul Ale­xandru Vaida, membrii Consiliu­lui Local, însoțiți de oaspeți de seamă din Ilfov – deputatul Mi­hai Culeafă, secretarul de stat MApN și șeful Departamentu­lui pentru Relația cu Parlamen­tul și Calitatea Vieții Personalu­lui, Nicolae Nasta, prefectul Ma­rius Cristian Ghincea și subpre­fectul Laurenția Georgeta Tor­tora, președintele CJ Ilfov, Mari­an Petrache și vicepreședintele CJ Ilfov, Rizia Tudorache, și mulți alți reprezentanți ai instituțiilor județene, ai Jandarmeriei, Poliției, ISUBIF, SABIF, ISJ, ai direcțiilor deconcentrate și, bineînțeles, oaspeții din Republica Moldova.

Garda de onoare alcătuită dintr-un detașament de jandarmi comandat de lt.col. Dumitru Du­mitriu a prezentat onorul repre­zentantului MApN, secretarul de stat Nicolae Nasta, apoi Fanfa­ra „Electrecord” a intonat Imnul Național. A urmat un moment de reculegere în memoria eroilor neamului, iar un sobor de preoți alcătuit din reprezentanți ai paro­hiilor din Buftea au oficiat o sluj­bă de pomenire a celor care s-au jertfit pentru ca Marea Unire să se înfăptuiască și să dăinuiască de-a lungul veacurilor.

 

 Cuvinte pline de înflăcărare, iubire și recunoștință

În continuare, maestrul de ceremonie, cpt. Șerban Bistri­ceanu i-a dat cuvântul primarului orașului Buftea, Gheorghe Pistol.

„Aniversăm azi o sută de ani de la Marea Unire. Este o zi ca­re, prin voia lui Dumnezeu, vi­ne imediat după Sf. Andrei, ocro­titorul românilor. Este o zi ca­re a încununat lupta poporului pentru Independență. Adresez mulțumiri ofițerilor și subofițerilor Armatei Române, ai Jandarme­riei, ai Poliției, ai ISUBIF, tuturor soldaților, tuturor cadrelor active și din rezervă, precum și vetera­nilor de război, continuatori ai ce­lor care au luptat ca noi să exis­tăm ca stat național. Mulțumesc Bisericii Ortodoxe Române pen­tru că a insuflat ostașilor credința aducătoare de izbândă! Unirea a fost o formă de credință, de speranță, de iubire creștină! În acest an unic pentru România, îi omagiem pe cei care, acum 100 de ani, au reușit să realizeze un vis aparent imposibil – Unirea tu­turor românilor. Au reușit pen­tru că au acționat împreună, iar moștenirea pe care ne-au lăsat-o nu este un cadou, ci și o dato­rie. Ar trebui, cu siguranță, fă­cut un efort și un bilanț al ultimei sute de ani, la care să ne rapor­tăm la ceea ce noi, ca popor, am făcut bine, la ce am greșit, la ce putem îndrepta și continua, un­de suntem, ce am reușit și ce nu am reușit și ce vom face pe viitor. Dezbaterea privind proiecția vii­torului este cea mai importantă! Ce fel de țară vom lăsa moștenire urmașilor noștri? Cum va fi Ro­mânia următoarei sute de ani? Sigur, este greu de răspuns… Se pare că societatea noastră este în derivă din cauza lipsei unui pro­iect național, a unui ideal național care să conjuge energiile crea­toare ale poporului român, ri­sipite astăzi în dispute sterile. De aceea, consider că marcarea Centenarului ar trebui să aibă ur­mătoarele dimensiuni: ale edu­cării, ale modernizării, ale patri­moniului și ale elaborării unor lu­crări științifice fundamentale pen­tru România. Prima dimensiune a Centenarului – cea a educării – pentru ca tânăra generație, soci­etatea românească, în ansamblu, să-și însușească valorile, atitudi­nile și convingerile patriotice și să înțeleagă mesajul și sacrificiul generației Marii Uniri. Dimensiu­nea modernizării este esențială, căci fără o țară modernă cu instituții moderne care să lucre­ze pentru cetățean, cu obiective culturale și sociale care să educe am rămâne o țară săracă, cu re­surse nevalorificate. Conservarea patrimoniului are o dimensiune foarte importantă și este nevoie ca toate comunitățile să-și ono­reze eroii și jertfele lor. Nici până acum nu avem o istorie a Primu­lui Război Mondial, nu avem o is­torie a Marii Uniri, nu avem o en­ciclopedie a României, iar acestea sunt doar câteva exemple de ma­ri lucrări științifice care definesc o națiune europeană. Frați români, frați moldoveni, în numele Pri­măriei orașului Buftea, alăturân­du-ne astăzi întregii comunități și invitaților noștri, le mulțumim fraților de peste Prut, delegației de la Ialoveni, pentru participa­rea la Sărbătoarea Centenarului, la Sărbătoarea Națională a Ro­mâniei, le mulțumim pentru sen­timentul de mare familie pe ca­re ni l-au insuflat astăzi, aici, prin prezența dânșilor și nu uitați că unirea stă în puterea și forța noastră! La mulți ani, frați moldo­veni, la mulți ani, români, la mulți ani, România!”, a fost mesajul plin de simțire patriotică transmis de primarul Gheorghe Pistol ce­lor prezenți.

 

 Presărați pe-a lor morminte, ale laurilor flori!

În acordurile „Imnului Ero­ilor”, a urmat ceremonia depu­nerii coroanelor de flori la Cru­cea comemorativă ridicată în centrul orașului la cererea Regi­nei Maria, pentru a cinsti amin­tirea eroilor căzuți în Războiul de Independență și în Războiul În­tregirii Neamului.

Au fost depuse coroane, jer­be și buchete de flori din par­tea Parlamentului României, a Ministerului Apărării Naționale, Prefectura Județului Ilfov, Con­siliului Județean Ilfov, a Primă­riei orașului Buftea, din partea orașului Ialoveni – Rep. Moldo­va, a Inspectoratului de Jan­darmi Ilfov „Lascăr Catargiu”, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, a IPJ Il­fov, a Poliției Locale Buftea, a Școlii de Aplicație pentru Logis­tică „Gen. Constantin Zaharia”, a Ser­viciului de Ambulanță București- Ilfov, a Centrului Județean pen­tru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale, a IȘJ Ilfov, a ANIF, a AJOFM, Centrului Cul­tural Buftea, a Spitalului Buftea, a Crucii Roșii Române – Filiala Il­fov, CECCAR Ilfov, a Palatului Co­piilor și Elevilor Ilfov, CSS Ilfov, ACSS „Voința” Buftea, a liceelor, școlilor și grădinițelor din Buftea, a Asociației Columbofililor Buf­tea, și a partidelor politice PNL, PSD, PMP, ALDE și USR.

Paradă militară, în premieră, la Buftea

Festivitățile au fost încheiate, în premieră pentru orașul Buftea, de o paradă militară la care au participat detașamente de mili­tari ai Jandarmeriei Ilfov, ai Școlii de Aplicație pentru Logistică și ai ISU B-IF. Lor li s-au alăturat vo­luntarii Crucii Roșii, echipaje ale IPJ Ilfov.

Un moment impresionant l-a constituit defilarea copiilor de la Centrul Cultural Buftea, care au adus un drapel al României cu o lungime de 100 de metri, simbo­lizând cei 100 de ani ai Centena­rului. Ei au fost urmați de tine­rii sportivi ai ACSS Voința care au purtat, la rândul lor, un drapel si­milar.

Parada a fost încheiată cu defilarea călăreților din cadrul Clubului Sportiv „Shagya”, Buf­tea și ai Centrului de echitație „Hippo-Hippy”, Târgoviște.

Unirea, sărbătorită prin cântec, dans și voie bună

În partea a doua a acestei zile de neuitat, buftenii s-au bu­curat de un spectacol cultural-artistic de excepție, deschis de Corala bărbătească „Cantus Do­mini”, care a interpretat cunos­cute cântece patriotice ale vre­mii, dar și „Hora Unirii” care i-a făcut pe bufteni, împreună cu pri­marul și invitații săi, să se prindă într-o horă asemănătoare cu cea de acum un veac, de la Alba Iulia.

Le-au urmat artiști îndrăgiți, precum Paul Surugiu – Fuego, An­samblul „Haiducii”, din Costești- Ialoveni, Trupa „Provincialii”, An­samblul „Doina Ilfovului”, din Buf­tea, sub coordonarea Danielei Mândroc, care a prezentat o suită de dansuri populare din toate zo­nele folclorice ale țării, apreciatul interpret maramureșean Gheorghe Turda și, în final, solistul de muzică ușoară și populară din Ia­loveni, Anatol Chiaburu.

Și iată cum, în ciuda gerului tăios care a „domnit” toată ziua, buftenii au dovedit că sunt buni români și știu să-și cinstească eroii, dar și că se pot bucura de frumusețile culturale a patriei lor, întregită în ziua minunată a istori­ei românilor de marii lor înaintași. La mulți ani, România.

Sursa: Jurnalul de Ilfov

Buftea, în sărbătoare: Paradă militară și concerte pentru a marca Centenarul

Ziua Naţională s-a sărbătorit cu fast şi la Buftea. La monumentul Eroilor din centrul oraşului, autorităţile au depus omagii şi coroane de flori în semn de preţuire pentru cei care s-au jertfit pentru patrie, informează B1 TV. Localnicii au admirat şi au aplaudat parada militară, iar la finalul evenimentului s-au bucurat de un concert al îndrăgitului artist Fuego. 

La Buftea, sărbătoarea de 1 Decembrie a fost pregătită în cel mai mic detaliu. Parada a adunat sute de spectatori în centrul oraşului. Copiii au purtat mândri tricolorul în piept şi s-au bucurat din plin de festivitate. 

Autorităţile au adus omagii şi au depus coroane de flori pentru eroii care au luptat pentru reîntregirea României şi au făcut posibilă Marea Unire. 

”Aniversăm azi 100 de ani de la Marea Unire. E o zi care a încununat în mod frumos lupta poporului român pentru independență. Ar trebui făcut un bilanț al ultimei 100 de ani la care să ne raportăm, la ceea ce noi ca popor am făcut bine, la ce am greșit, la ce putem îndrepta și continua, unde suntem, ce am reușit, ce nu am reușit și ce vom face pe viitor”, a declarat Gheorghe Pistol, primarul din Buftea.

Evenimentul s-a încheiat cu o horă tradiţională şi cu un concert Fuego.

 

Sursa: B1TV https://www.b1.ro/stiri/eveniment/buftea-parada-sarbatoare-ziua-nationala-centenar-251778.html