A V-a ediție a Triatlonului de la Buftea. Participare numeroasă și încleștări atletice

Probele atletice ale triatlonului se bucură de un succes din ce în ce mai mare. La urma urmei, înotul, ciclismul sau alegarea sunt alegeri dintre cele la îndemâna multora dintre cei care practică o viață sportivă. Desigur, ele pot rămâne practicate la nivel de amatori, dar frumusețea disciplinelor componente triatlonului incită spiritul atletic și obținerea performanțelor. Iar Buftea și-a consacrat renumele de cea mai bună gazdă a acestor probe. Duminică, 10 Iunie, s-a petrecut aici cea de-a V-a ediție a acestui sport. Cadrul natural minunat, ospitalitatea gazdelor și buna organizare sunt argumente de netăgăduit, care au determinat participări masive, an de an, ale sportivilor, care vin aici și se bucură de reușita unei competiții dinamice.

Organizatorul acestui eveniment este Asociația Pegas Triatlon Club, într-un parteneriat constant cu primăria orașului Buftea, condusă de edilul Gheorghe Pistol. Iar în acest an, roadele acestei bunei colaborări și profesionalismul celor care îl structurează i-au adus la startul competiției pe cei 400 de sportivi înscriși.

După cum spune Cosmin Rogoveanu, vicepreședintele asociației amintite, „acest număr se apropie de limita luată în calculul nostru pentru bunul mers al desfășurării probelor sportive. Și este pentru prima dată când atingem această cifră”.

Avantaje, la dispoziția sportivilor

Iată, câteva dintre ele: la ediția din acest an a competiției toți cei care au participat la Duatlonul din aprilie, a.c., au beneficiat de o reducere cu 20% a taxei de participare; iar pentru locuitorii orașului Buftea reducerile au fost și mai consistente, de 50 %. Ca să nu mai vorbim despre participarea feminină, care    s-a bucurat de gratuitate. Toate aceste înlesniri au fost posibil de aplicat datorită sprijinului autorităților locale, în speță al Primăriei orașului și edilului său.

Cu puțin timp înainte de start

În zona de tranziție, forfota era în toi, la finalul verificării echipamentelor și cele din urmă minute de încălzire. Pe podiumul din apropierea lacului, Cosmin Rogoveanu le oferă tuturor concurenților ultimele detalii despre trasee și răspunde oricăror nelămuriri cu privire la etapele de parcurs. Totul e în bună regulă.

Probe de concurs și categorii

Sportivii s-au îndreptat către apă, pentru startul primei probe a triatonului, cea de înot. Ea s-a desfășurat în lacul Buftea, iar traseul a măsurat mai puțin de 1 km. Concurenții au trebuit să ocolească 2 balize, prin partea dreaptă.

A urmat proba de ciclism. Ea a avut puțin peste 30 de km și s-a desfășurat pe șosea, pe un traseu de aproximativ 6,2 km, parcurs de cinci ori.

Proba de alergare a măsurat aproape 6 km, bună parte din ei în zona Palatului Știrbey.

Categoriile au fost departajate pe grupuri, masculin și feminin, pentru vârste începând cu cea de 20 de ani, apoi cele următoare, din 10 în 10 ani. Lor li s-au adăugat ștafetele mixte, sau masculin ori feminin, și concurenții cu vârste de peste 60 de ani.

Crosul copiilor

Acești mini-sportivi au fost picătura care a umplut paharul entuziamului suporterilor.
Iar părinții, alte rude sau prieteni s-au aflat în cea mai tonică vervă.

E adevărat că nici con­curenții nu le-au dat motive să nu o facă. S-au comportat în cel mai autentic spirit al întrecerilor, mai ales cei de 3 ani – 4 ani.

Premierea

Succesul merită savurat în ovațiile asistenței. Viceprimarul Alexandru Vaida, asistat de membri ai Asociației Pegas Triatlon, a împărțit premiile, desigur, cele consacrate: diplome, medalii, cupe și cadouri pentru toate vârstele.

Sursa: Jurnalul de Ilfov

Prima ediție a Cupei Voința Buftea la Karate, participare peste așteptări

Peste 280 de copii, cu vârste între 7 și 14 ani, au sosit sâmbătă, 2 iunie, la prima oră a dimineții, la Sala de sport a Liceului Tehnologic „Dumitru Dumitrescu” din Buftea, pentru a se întrece în prima ediție a competiției Cupa Voința Buftea Karate WUKF.

Așa cum au remarcat organizatorii, merită lăudată ambiția micilor sportivi, dar și implicarea părinților, care au ales să își petreacă altfel decât majoritatea zilele libere de 1 iunie. Par­ticiparea a fost peste așteptări, participanții avându-i alături și pe Liviu Crișan, președintele Fe­de­rației Române de Karate WUKF, Ion Tatulică, pre­ședinte la ACSS Voința Buftea, Alexandru Vaida, viceprimar al orașului Buftea,  și, evident, pe arbitrii F.R.K WUKF. Antrenorii Magdalena și Dan Tamași s-au asigurat că totul se desfășoară fără cusur.

După deschiderea oficială a competiției, prin intonarea Imnului Național al României de către Adelin Mândroc, Alexandru Vaida, viceprimarul orașului Buftea, le-a mulțumit organizatorilor, Liceului ”Dumitru Dumitrescu”, care reușește să valorifice la cel mai înalt potențial sala de sport, ridicată de primăria Buftea, din fonduri europene. ”Voi învățați karate ca să fiți mai demni, să aveți încredere în voi, să fiți disciplinați și să ajungeți oameni puternici, atât spiritual, cât și fizic. Continuați pe această cale și vă mulțumesc că ați ales-o”, a declarat viceprimarul.

Liviu Crișan, președinte Federației Române de Karate WUKF a mărturisit că este pentru prima dată la Buftea și s-a declarat încântat de condițiile oferite copiilor pentru desfășurarea activităților sportive. ”Sportul este ceea ce ar trebui să facă toți copiii, toți tinerii. Avem 281 de sportivi participanți la această competiție, din 20 de cluburi din țară. Sperăm ca această competiție să devină tradițională în calendarul federației noastre”, a mai spus Liviu Crișan.

În semn de respect față de conducerea primăriei Buftea, el i-a oferit viceprimarului o plachetă omagială. Plachete au fost oferite și arbitrilor, pentru a-și aduce aminte de orașul Buftea și de această competiție.

Ultimul test, înainte de Campionatul Mondial

Președintele ACSS Vo­ința Buftea, Ion Tatulică, a primit la rândul său o plachetă: ”Vă mulțumesc, și după cum observați, sala este pregătită pentru acest eveniment. Vă mulțumesc părinților și copiilor, antrenorilor, conducătorilor, dlui. viceprimar, primar Gheorghe Pistol pentru implicarea totală care a făcut ca acest concurs să ajungă în orașul nostru.”

Andrei Constantin, pur­­­­­­tătorul de cuvânt al Fe­derației Române de Karate WUKF s-a arătat încântat de faptul că în Ilfov se deschide încă o competiție. ”Suntem surprinși că aproape 300 de copii au luat startul la această ediție. Este un ultim test, pentru că federația pleacă pe 13 iunie la Campionatul Mondial WUKF din Scoția – Dundee, unde vom participa cu circa 80 de sportivi și încercăm să ne menținem po­ziția având în vedere că suntem lideri mondiali de opt ani”.

Sursa: Jurnalul de Ilfov

O lume cu mult soare și mii de jucării… la Buftea! – Pistol Gheorghe

O lume minunată, în care veți găsi: numai copii!

Așa cum ne-am obișnuit de ani buni, și de data aceasta Ziua Copilului nu a putut trece fără o sărbătoare cum se cuvine, la Buftea. Ore întregi, pe 1 iunie, în Piața Mihai Eminescu, copii de toate vârstele au fost într-un du-te-vino continuu, o alergătură plăcută între tobogane gigant, trambuline, scenă, tarabe cu înghețată, vată de zahăr sau popcorn.

Mii de baloane colorate, umbrele și eșarfe multicolore au împodobit spațiul generos din fața Primăriei Buftea, decorul fiind pregătit din timp pentru spectacolul organizat pas cu pas ­într-un mod antrenant și plăcut. Captain America și Iron Man (pentru început), apoi Indianul ”Talpă Iute” și Sportacus, alias maeștrii de ceremonii, i-au ținut ”în priză” pe copii pe parcursul întregii zile. Au cântat și dansat alături de ei mascotele Disney – Guffy, Donald, Daisy și Pluto, în timp ce Mickey și Minnie Mouse i-au desenat pe cei mici pe față, iar într-un colț, Belle îi ajuta la pictură și construcții din cuburi. Printre pitici, părinți sau bunici treceau, din când în când, personaje pe picioroange, iar Superman chiar îi lua pe cei mici pe sus, pentru distracție. Primarul Gheorghe Pistol a avut în permanență grijă de sărbătoriți și, personal, alături de toți ceilalți angajați ai Primăriei și Centrului Cultural Buftea a împărțit baloane colorate tuturor copiilor veniți la joacă, de ziua lor.

Cruela și dalmațienii săi au dat năvală la petrecerea copiilor

Pe scenă au urcat, pe rând, magicianul Paul, care, ajutat de rechinul Gigel, și-a ales din public, asistenți începători, pentru trucuri amuzante cu cărți de joc. Apoi, a urmat un moment de hula-hoop și beat box 100% live, după care, cea mai așteptată surpriză a zilei – Duo Ernesto din Italia, via Circul Orlando, cu o dresură impresionantă de câini. Intrarea Cruelei alături de mulți câini dalmațieni, doi uriași din rasa Dog german sau un Saint-Bernard a fost cu adevărat impresionantă. Un ”titicar” vopsit cu pete alb-negre a plimbat câinii prin piață, după care a urcat direct pe scenă. Tot decorul a fost ”dalmațian”, iar câinii au făcut demonstrații de sărit prin cercuri, traversat tunel sau de dat pe tobogan. Din pianul ”pătat” au ieșit alți câini de talie mică și, la fel, un Chihuahua, din butoiașul purtat la gât de partenerul Saint-Bernard. În total, 35 de câini i-au impresionat cu abilitățile lor pe toți cei prezenți în piață. La final, toată lumea a dorit să de fotografieze cu ”artiștii patrupezi”.

Orice dorință se poate îndeplini

Imediat ce a fost eliberată scena, a urmat Orlando, cu un show spectaculos de yo-yo, după care toți spectatorii au jucat, alături de animatori, statuile. Au urmat momente de dans și o paradă de animăluțe aduse pe scenă de ­Alexia, 7 ani, și Loren, 15 ani. Cele două fetițe, i-au prezentat publicului pe iepurașul Trifoi, pe Zbenghi, purce­lușul de Guineea și două broaște țestoase de Amazon. Nu înainte, însă, de un număr de limbo și contorsionism. Apoi, Alexia l-a ajutat pe Ricco, care a pregătit un moment de ”jonglerie comică”.

Și, chiar dacă afară s-a făcut foarte cald, nici măcar nu s-a simțit când a trecut timpul. Apelurile repetate ale organizatorilor pentru ca toți cei din piață să se hidrateze de la dozatoarele cu apă rece montate la intrarea în Primărie și înghețata la discreție i-au răcorit pe sărbătoriți. La 14:30, pe scenă a urcat magicianul Paco, care a făcut să dispară, pentru început, sticla rece de șampanie. Nu înainte însă, de a-i îndemna pe cei mici să rostească binecunoscutele formule magice ”Abracadabra” și ”Hocus pocus”. Paco le-a vorbit copiilor despre cele două reguli sigure care, dacă sunt respectate, fac să se îndeplinească orice dorință. Acestea se referă la respectul pentru părinți și pentru învățători/profesori și… păstrarea secretă a dorinței, dar adusă în minte zilnic, până când, Universul, cu lucrarea sa, o face să devină realitate!

Kid’s Concerto pentru cei mai mici

Kid’s Concerto și-a concentrat numărul mai ales către cei mai mici sărbătoriți. Pentru ei au conceput cântece speciale, iar spectatorii cu… suzetă, din cărucioarele confortabile, i-au privit și ascutat cu mare interes. Spre final, ei s-au amuzat de ”încercarea de dresură”, și punem ghilimele, pentru că puiul de Terra Nova urcat pe scenă s-a încăpățânat să nu asculte comenzile. În aceste condiții, Carmen și Remus au încheiat petrecerea copiilor cu un număr de jonglerii special dedicate lor.

A fost, așadar, din nou, o zi de 1 Iunie minunată, la Buftea, în care cei mari au dat totul pentru ca celor mici să nu le lipsească nimic și să se bucure de copilărie așa cum numai ei știu să o facă!

Sursa: Jurnalul de Ilfov

 

 

Buftea. Cinstirea eroilor, o operă de demnitate națională. Primarul Gheorghe Pistol: “Să ne aducem aminte despre idealurile pentru care au luptat ei, pentru a le transmite și urmașilor noștri!”

Buftea. Cinstirea eroilor, o operă de demnitate națională. Primarul Gheorghe Pistol: “Să ne aducem aminte despre idealurile pentru care au luptat ei, pentru a le transmite și urmașilor noștri!”

”Nu plânge, maică Românie, că am să mor neîmpărtășit/Un glonț spre pieptul tău, cu pieptul meu l-am oprit/ Nu plânge, maică Românie, pentru dreptate noi pierim/ Copiii noștri, peste veacuri, onoare ne vor da, o știm”, fragment dintr-o poezie găsită în ranița unui sodat necunoscut undeva în Munții Făgărașului, citit de prof. Amalia Marin, de la Liceul Tehnlogic ”Dumitru Dumitrescu”, în sfânta zi de Înălțare, joi, 17 mai, la Buftea.

”Nu plânge, maică Românie, că am să mor neîmpărtășit/Un glonț spre pieptul tău, cu pieptul meu l-am oprit/ Nu plânge, maică Românie, pentru dreptate noi pierim/ Copiii noștri, peste veacuri, onoare ne vor da, o știm”, fragment dintr-o poezie găsită în ranița unui sodat necunoscut undeva în Munții Făgărașului, citit de prof. Amalia Marin, de la Liceul Tehnlogic ”Dumitru Dumitrescu”, în sfânta zi de Înălțare, joi, 17 mai, la Buftea.

Ziua Eroilor a fost marcată, la Buftea, ca în fiecare an, printr-o ceremonie emoționantă, programul manifestărilor dedicate acestei sărbători, incluzând toate elementele solemne specifice activităților comemorative.

Bufteni, simpli cetățeni, tineri și bătrâni, veterani de război, oficialități, împreună cu primarul Gheorghe Pistol, vicepreședintele Con­siliului Județean Ilfov, Petre Popeangă, primarul comunei Corbeanca, Valeriu Anton, viceprimarul Alexandru Vaida, administratorul public al județului Ilfov Irinel Scrioșteanu, reprezentanți ai Jandarmeriei, ai Po­liției și mulți alții, s-au adunat, joi,  în jurul Crucii eroilor, pentru a-și omagia  strămoșii căzuți la datorie.

Ceremonia de Ziua Eroilor, organizată de Centrul Cultural Buftea, sub atenta coordonare a directorului Robert Nagy, a început la Buftea cu intonarea solemnă a Imnului Național al României, urmată de o slujbă religioasă de pomenire a celor căzuți în luptă, oficiată de preoții din parohiile buftene.

”Noi nu cinstim astăzi doar țărâna eroilor noștri, ci opera lor”

Primarul orașului Buftea, Gheor­­ghe Pistol, a ținut un scurt discurs emoționant, pe care l-a deschis cu tradiționala urare Hristos s-a Înălțat: ”Astăzi, celebrăm Ziua Eroilor, o zi importantă pentru noi toți, pentru cei care au căzut pentru libertatea noastră. Astăzi, în toate bisericile din țară, dar și din afara țării, se face pomenirea celor care au căzut  pe câmpul de luptă și se sărbătorește înălțarea la cer a mântuitorului nostru Iisus Hristos. Se sărbătorește trecerea Sa la viață veșnică, după ce a învins moartea prin patimile crucii. Este o zi în care vorbim despre puterea de a învinge moartea prin curaj, demnitate, sacrificiu pentru binele omenirii. Noi nu cinstim astăzi doar țărâna eroilor noștri, ci opera lor, care este țara și sufletul lor nemuritor, care este la Dumnezeu. Dar nu-i de ajuns să îi cinstim doar cu respect și recunoștință. În această zi sfântă, ei cer de la noi schimbarea firii prin înnoirea minții, o schimbare a mentalității și o reînnoire a sufletelor noastre, de a deveni mai buni, mai cinstiți, mai muncitori și plini de înțelegere și dăruire. Cred că ar trebui să ne aducem aminte despre idealurile pentru care au luptat ei, pentru a le transmite și urmașilor noștri. În această situație, tinerei generații îi este greu, aproape imposibil de a-și căuta și găsi modele de urmat printre conducători care sunt direct responsabili pentru destinele noastre și trebuie să apeleze la cei care s-au jertfit pentru ca noi să trăim mai bine. Se apropie cu pași repezi centenarul Marii Uniri, de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. Cinstirea, omagierea eroilor, restaurarea monumentelor, îngrijirea mormintelor și punerea lor în valoare reprezintă o operă de demnitate națională. În numele Primăriei orașului Buftea, alăturându-ne astfel întregii comunități, doresc să îmi exprim recunoștința pentru bravii eroi ai neamului românesc care au căzut pe câmpul de bătălie, păstrând pentru totdeauna în memorie exemplul lor de dăruire. Dumnezeu să îi odihnească pe eroii noștri! Hristos s-a Înălțat!”, a spus primarul Gheorghe Pistol.

”Mii de vieți s-au jertfit pentru un ideal”

Prof. Amalia Marin, de la Liceul Tehnlogic ”Dumitru Dumitrescu”, a vorbit despre însemnătatea istorică a acestei comemorări: ”În această zi de sfântă sărbătoare, trebuie să ne amintim de bunicii, de străbunicii noștri care au murit, care s-au sacrificat, ale căror nume le cunoaștem sau poate nu, ale căror rămășițe le cunoaștem, sau poate nu, dar care au realizat ceea ce noi numim astăzi «România dodoloață», România noastră, România Mare. Un moment solemn, în care și cerul a plâns, de rememorare a câmpurilor de luptă, în care mii de vieți
s-au jertfit pentru un ideal, în care mii de tineri au pierit, și-au făcut datoria pentru un viitor mai bun. Turtucaia, Mărăști, Mărășești, Oituz, Sorica, Buzău și multe altele. Și azi, în ziua Înălțării Domnului, ne amintim de cei care au devenit eroi, dar care au căzut pe front și nu am apucat să îi cunoaștem. În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem al sutelor de mii de ostași căzuți  la datorie, avem obligativitatea întreținerii mormintelor lor pe teritoriile statelor în care au pierit. În România, care a pierdut în marele război aproape un milion de soldați și de civili, s-a adoptat în 1920 un decret, prin care am devenit primul stat care și-a onorat soldații și care, și astăzi, în această sfântă zi de sărbătoare, Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos le onorează memoria prin îngrijirea mormintelor și a celor sfinte. Tuturor le datorăm un gând bun, un gând pios și o plecăciune”.

Pe ”Imnul eroilor” au fost depuse coroane de flori în jurul monumentului dedicat eroilor din Buftea din partea Instituției Prefectului Județului Ilfov, a Asociației Veteranilor de Război, a Consiliului Județean Ilfov, a Primăriei orașului Buftea, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ilfov, a Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov, a Poliției orașului Buftea, a Poliției Locale a orașului Buftea, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, a Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă, cât și din partea Spitalului Buftea, a Partidului Național Liberal, a Partidului Social Democrat, a Alianței Liberalilor și Democraților organizația Buftea, din partea Partidului Mișcarea Populară, a Asociației Crucea Roșie Română Filiala Ilfov, a Asociației Voința  Buftea, a Grupului Școlar ”Dumitru Dumitrescu”, a Liceului Tehnologic ”Barbu A Știrbey”, Buftea. Au mai fost depuse coroane de flori și din partea Școlilor Gimnaziale nr. 1, 2, 3 și 4, din partea Palatului Copiilor și Elevilor Ilfov, a Clubului Sportiv Școlar Ilfov și a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați, filiala Ilfov.

Program artistic dedicat solemnei zile

Deși ploaia amenința să strice momentele solemne, vremea s-a îmbunat brusc și a permis celor prezenți să urmărească programul artistic dedicat acestei zile. Grupa mare a Grădiniței ”Raza de Soare” a prezentat ”Hora românilor”, sub coregrafia Danielei Mândroc. Copiii de la Grădinița nr. 5 au prezentat un moment literar coregrafic, Corpul Școlii gimnaziale  nr 2 a încântat audiența cu ”Marșul lui Iancu”, iar Trupa de teatru ”Bastion”, a Centrului Cultural Buftea, a prezentat un moment literar coregrafic, recitator Tiberiu Pancu.

Ansamblul de dansuri Doina Ilfovului, al Centrului Cultural Buftea, a încheiat programul artistic printr-un frumos moment folcloric compus din dansurile ”Ciuleandra”, ”Suita mixtă din Oltenia” și ”Hora la 10”, sub îndrumarea Danielei Mândroc.

Sursa: Jurnalul de Ilfov

Moment INEDIT de ZIUA EROILOR în ANUL CENTENARULUI | Articol – Pistol Gheorghe

BUFTEA 2018 – ZIUA EROILOR

În memoria ostașilor căzuți în Primul Război Mondial, de Ziua Eroilor autoritățile din județul Ilfov au organizat un spectacol inedit. Fanfara Electrecord a readus în memoria localnicilor invitați în orașul Buftea muzica interpretată de militari ai Orchestrei Reprezentative a Armatei, echipată în uniforme militare tradiționale.

Efectul conjugat al Consiliului Județean Ilfov și al autorităților din Buftea dar și al maeștrilor croitori de la Artim care îmbracă Armata României de 53 de ani a făcut posibil un moment inedit, de Ziua Eroilor. Pentru prima oară, Fanfara Electrecord, al cărui dirijor este chiar directorul Florin Ciofică a susținut un concert de zile mari și a acompaniat momentele festive dedicate acestui eveniment, în fața numeroșilor oameni prezenți, a primarului Gheorghe Pistol și a oficialilor ai instituțiilor județului, echipată cu uniforme militare de paradă.

Fanfara a devenit o prezență obișnuită la evenimente ce marchează momente importante din istoria națională, precum 1 Decembrie sau 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor. Așa cum ne-a declarat dirijorul Florin Ciofică, directorul Electrecord, fanfara este formată din foști membri ai Orchestrei Reprezentative a Armatei și din tineri artiști, studenți.

 

În anul Centenarului, orchestra a fost echipată într-o costumație militară originală, realizată de celebra unitate, Artim, cea care croiește uniforme militare de circa 53 de ani, așa cum a dezvăluit „Evenimentul zilei”, pe 6 septembrie 2017. Noile uniforme sunt inspirate din cele ale fanfarelor de odinioară care concertau în parcurile marilor orașe, un mod de a reînvia tradiția de altădată.

„În calitate de executanți de tradiție, cu o vastă experiență în crearea de uniforme militare, ne-am alăturat, și noi, cei de la cooperativa de croitori Artim, initiativei Consiliului Județean Ilfov și a președintelui acestuia, domnul Marian Petrache. Suntem bucuroși că am putut contribui la echiparea cu uniforme militare a fanfarei Electrecord, condusă de maestrul dirijor Florin Ciofică. În calitate de părinte a doi copii, sunt încântat să pot susține astfel de initiative prin care învățământul și cultura sunt sprijinite. În sfânta zi a Înălțării Domnului și de Ziua Eroilor, am convingerea că neamul românesc va dăinui pe mai departe. Mulțumesc și colegilor din subordine care au contribuit la această realizare și, împreună cu aceștia, vă dorim succes” a declarant președintele SCM Artim, Mihai Rădică.

 

România a pierdut în Marele Război în jur de 1 milion de oameni, militari și civili. În data de 17 mai 1920, Regele Ferdinand a promulgat Decretul-lege 1693, prin care se instituia Ziua Eroilor ca sărbătoare națională și care se celebra concomitent cu o altă mare sărbătoare a creștinătății, Înălțarea Domnului.

Sursa: Evenimentul Zilei: http://evz.ro/moment-inedit-de-ziua-eroilor-in-anul-centenarului.html Autor: Petrisor Cana |

Orașul care transformă pasiunea în campioni. La Buftea a strălucit a V-a ediţie a „Pegas Duatlon” | Articol – Pistol Gheorghe

A fost o adevărată sărbătoare a concursurilor de alegări și ciclism, probe specifice ale acestui sport care capătă, pe zi ce trece, tot mai mulți competitori.

Peste 600 de concurenți, din toată țara, s-au aliniat la starturi. Echipajele medicilor de ambulanță, ale jandarmilor, poliției și voluntarilor au asigurat cele mai bune condiții de desfășurare a întrecerilor.

Duatlon Buftea – „reper al primăverii”

S-a întâmplat iute. O bătaie pe umăr, voinicească. „Salut bătrâne! Ce mai faci”?, a exclamat el, exuberant. M-a strâns în braţe. Era aprins la faţă. Trăgea aer în piept, cu nesaţ. Fuseserăm colegi de redacţie, în urmă cu peste 15 ani. L-am știut dintotdeauna un împătimit al drumeţiilor, bicicletei, cortului la iarbă verde și, în general, vieţii pline de mișcare. I-am răspuns, pe negândite: „Concurezi? Alergi și dai la pedale? Nu-ţi mai ajunge Bucu­reștiul”?, de parcă nu-l vedeam cu număr pe tricou. „Ba, bine că nu”, rosti el, între două răsuflări. Dar, mă voi muta aici. Buftea e un loc de aur. Spațiile citadine îngrijite, vecinătatea lacului și, mai ales, oamenii”.

Apoi, a clipit într-un fel și a continuat cu umor: „Fii însă atent la argumentul suprem! Orașul ăsta dă cu-adevărat tonul anotimpurilor. Iar de câțiva ani, competiția „Pegas Duatlon Buftea” e reperul primăverilor mele. Nu mai am încredere în calendar. Vremea e capricioasă și are mofturi extreme. Deci, pentru mine, dacă e duatlon, cu certitudine că primăvara și-a instalat pe deplin forțele vitalității. Înțelegi? Pa! Am plecat”…  Și, într-o clipă, a dispărut. Am rămas cu o carte de vizită în mână

.

Probe și categorii de concurs

„Pegas Triatlon Club”, organizatorul competiției, a fost permanent la fața locului, prin președ. Tudor Buțu, vicele Cosmin Rogoveanu și membrii asociației. Ei s-au ocupat de toate detaliile evenimentului. Coorganizator a fost Primăria orașului, condusă de Gheorghe Pistol, Consiliul Local, cărora li s-a alăturat  Federația Română de Triatlon (FRTRI), reprezentată de președ. Peter Klosz.

Probele pentru sportivii maturi au măsurat 5 km de alergare, apoi 20 km la ciclism și 2,5 km, din nou, pentru alergare. Categorile de concurs au fost: Open individual fem./masc. și Ștafete fem., mixt și masc.

Clasificarea pe vârste a cuprins: cadeți (14-16 ani), juniori (17-19 ani), apoi, la diferențe pe grupe de 5 vârste – pentru ceilalți competitori (de la 20 de ani la peste 60).

Crosul copiilor

Bineînțeles că starturile celor mai mici concurenți, copiii, au determinat cele mai aprige și susținute încurajări din partea galeriilor de suporteri. Au arătat o mare însuflețire toți competitorii de peste 3 ani, unii chiar au fost însoțiți pe traseu de părinții lor. Iar medaliile cucerite s-au alăturat pungilor cu dulciuri și sucuri naturale de fructe.

Alte detalii

Cosmin Rogoveanu a precizat: „Cu o zi înaintea competiției, ne-am organizat în Capitală pentru a asigura înscrierile și preluarea kit-urilor de concurs de către concurenții bucureșteni și din țară.  Iar la Buftea, pentru localnici.

«Pegas Triatlon Grup» s-a bucurat de sprijinul Primăriei orașului Buftea  (coorganizator), în special a edilului său Gheorghe Pistol, cărora și s-a alăturat Federaţia Română de Triatlon (FRTRI), cu președ. ei, Peter Klosz.

Am avut un parteneriat notabil cu Palatul Știrbey, Tipografia Silkat și, iată, Jurnalul de Ilfov o prezență nelipsită de la evenimentele noastre. Apoi, am fost susținuți de firmele Sloop, Gold Nutrition, Tentsile, care au oferit premii în produse și vouchere. Pe această cale, le mulțumim tuturor pentru sprijin”.

Peter Klosz a amintit că: „Duatlonul de la Buftea este prima competiție cu care deschidem sezonul anului. De aceea, este foarte important să aflăm și nivelul de pregătire al sportivilor din lotul național, cărora federația noastră le va finanța participarea în confruntările internaționale”.

Cuvinte calde, onorante

Gheorghe Pistol, edilul orașului, ne-a declarat: „Ne bucurăm că au venit la această competiție națională atât de mulți sportivi. Ea a fost inițiată de Asociaţia «Pegas Triatlon Grup», alături de care  noi, primăria, suntem coorganizatori. E minunată opțiunea lor de a concura  în orașul nostru.  Finalitatea competiţiei este să încurajăm mișcarea fizică pentru întărirea sănătății, să dezvoltăm spiritul de competiţie și fair-play.  Oricare asemenea eveniment are părţi bune. Mă refer la bucurie, la relaxare. Dar, este adevărat și faptul că întâlnim momente neașteptate, de tensiune, cu răsturnări de situaţii, cu pronosticuri bine anticipate sau nu. Dar, în final, toate au ca rezultat o experienţă inedită, cu trăiri speciale, adică un spectacol puternic emoţional și pe care îl dorim persistent, în memoria tuturor”.

Sursa: Jurnalul de Ilfov

 

Vizita Consiliului Local Buftea și a primarului Pistol Gheorghe în Republica  Moldova, orașul Ialoveni 

Vizita  Consiliului Local Buftea și a primarului Pistol Gheorghe în Republica  Moldova, orașul Ialoveni 

La 27 Martie 2018 am sărbătorit un veac de când Basarabia a revenit la patria mamă prin votul istoric al Sfatului Țării.

Declarația de Unire de la acea vreme a fost primită cu mult entuziasm de românii din toate colțurile lumii, iar importanța ei a fost una determinantă pentru marele pas care urma să se înfăptuiască peste doar câteva luni: Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Din nefericire bucuria reîntregirii țării și a neamului românesc avea să fie umbrită de infamul pact Ribbentrop-Molotov din 1939, când regimul sovietic a anexat Basarabia Rusiei.

Unirea Basarabiei cu România a rămas vie în conștiința celor două popoare care de fapt întotdeauna au reprezentat aceeași națiune, despărțită de un râu și de interese geografice străine de idealul nostru național.

Astfel Consiliul Local al orașului Buftea împreună cu primarul orașului Gheorghe Pistol s-au deplasat în orașul Ialoveni din Republica Moldova, oraș înfrățit la data de 1 Decembrie 2017, în vederea sărbătorii centenarului Marii Uniri și să-și manifeste voința de reîntregire a neamului și a României Mari.

Delegația a vizitat mai multe instituții orășenești (grădinițe, școli gimnaziale, licee, biserici, mănăstire, Centrul Cultural, primărie, monumente istorice, etc.), a participat la diverse acțiuni culturale și dezbateri pe tema unor proiecte de viitor pentru ambele localități, privind tradiția, cultura și schimbul de experiență între cele două.

 

Comunicat – România Transparentă – Colectarea selectivă a deșeurilor

COMUNICAT ROMÂNIA TRANSPARENTĂ 

Primăria orașului Buftea a lansat pe platforma www.romaniatransparenta.ro  , campania  de informare și sondare a opiniei cetățenilor orașului privind ” Colectarea selectivă a deșeurilor”.

Toți cei care doresc să-și exprime părerea prin vot, se pot loga la această platformă, iar apoi la secțiunea  ”Părerea mea”(din stânga ecranului) își pot exprima opțiunea.

”Containerul (pubela, igloo-ul) GALBEN: deșeurile de ambalaje din plastic și metal

– Recipiente de plastic pentru băuturi (PET) și cele ale produselor lactate

– Recipientele produselor cosmetice și detergenților

– Caserole de plastic și polistiren, farfurii de plastic și pungi de plastic

– Pungi și folii de plastic folosite ca ambalaje

– Dopuri metalice

– Cutii de metal și alte recipiente metalice

– Doze și ambalaje din aluminiu

 Containerul(pubela, igloo-ul) VERDE: deșeurile de ambalaje din sticlă

– Sticlă alba, maro și verde

– Borcane și sticle fără capac

– Alte obiecte din sticlă

 Containerul(pubela, igloo-ul ) ALBASTRU: deșeurile de ambalaje din hârtie și carton

– ziare, reviste, pliante și cataloage de prezentare, cărți vechi de telefon;

– hârtie tipărită și corespondență veche, plicuri, agende și caiete vechi;

– ambalaje de hârtie și carton curate (de la mâncare, de la cosmetice, de la îmbrăcăminte și încălțăminte);

– ambalajele de carton de la lapte sau sucuri de fructe;

– hârtie de împachetat folosită;

– cartoane de ouă;

– pungi de hârtie care nu mai pot fi folosite;

– tuburile de la prosoapele de bucătărie din hârtie și de la hârtia de toaletă;

– farfurii și pahare de unică folosință folosite (dacă nu sunt foarte murdare).

 Containerul (pubela, igloo-ul) NEGRU/GRI: deseurile rezidule (menajere) neselectate neselectate  sau nerecilabile

– resturi de carne şi peşte, gătite sau proaspete;

– resturi de produse lactate (lapte, smântână, brânză, iaurt, unt, frişcă);

– ouă întregi;

– grăsimi animale şi uleiuri vegetale (în cazul în care nu se colectează separat);

– excremente ale animalelor de companie;

– scutece/tampoane;

– cenuşă de la sobe (dacă se ard şi cărbuni);

– resturi vegetale din curte tratate cu pesticide;

– lemn tratat sau vopsit;

– conţinutul sacului de la aspirator;

– mucuri de ţigări;

– veselă din porţelan/sticlă spartă, geamuri sparte.

 Containerul( pubela, igloo-ul) MARO: deșeuri biodegradabile

– resturi de fructe şi de legume proaspete sau gătite;

– resturi de pâine şi cereale;

– zaţ de cafea/resturi de ceai;

– păr şi blană;

– haine vechi din fibre naturale (lână, bumbac, mătase) mărunţite;

– coji de ouă;

– coji de nucă;

– cenuşă de la sobe (când se arde numai lemn);

– rumeguş, fân şi paie;

– resturi vegetale din curte (frunze, crengi şi nuiele mărunţite, flori);

– plante de casă;

– bucăţi de lemn mărunţit;

– ziare, hârtie, carton mărunţite, umede şi murdare.

În afara deșeurilor care se încadrează în categoriile mai sus menționate, separat mai trebuie colectate și deșeurile periculoase (vopsele, pesticite, medicamente expirate, uleiuri, acizi etc), dar și cele voluminoase. Pentru aceste tipuri de deșeuri vor fi organizate  distinct campanii  de  colectare. Totodată, deșeurile electronice trebuie predate centrelor specializate.

Echipa Romania Transparentă din Primăria Buftea

Notă. Platforma www.romaniatransparenta.ro  este în formare, iar neajunsurile inerente oricărui început le vom remedia pe măsură ce le vom sesiza. De asemenea în  formatul platformei se primesc sesizări ale cetățenilor doar cu caracter informal. Sesizările având caracter formal, vă rugăm să le transmiteți spre Primăria și Consiliul Local Buftea pe căile cunoscute.

Programul Operațional Regional 2014-2020

 

 


Programul Operațional Regional 2014-2020

pdfEficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale • Lot 1   
     
pdfEficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale • Lot 2   
     
pdfEficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale • Lot 3   
     
pdfEficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale • Lot 4   
     
pdfEficientizarea Energetică a Clădirilor Publice: CORP LABORATOARE – CORP C5, LICEUL TEHNOLOGIC DUMITRU DUMITRESCU, sos. București-Târgoviște nr. 145, Buftea, jud. Ilfov   
     
pdfParc integrat pentru recreere, sport și agrement, strada Știrbei Vodă, Orașul Buftea   
     
pdfAmenajare Parc Aviației, oraș Buftea, județul Ilfov   
     
pdf Eficientizarea Energetică a Clădirilor Publice: ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 3. Str. Independenței nr. 52, Buftea, jud. Ilfov   
     
pdf“EXTINDERE CU SALI DE CLASA, ANEXE, SALA DE SPORT SI DOTAREA ACESTORA – SCOALA GIMNAZIALA NR 1, ORAS BUFTEA, JUDETUL ILFOV”   
     
pdf„Construirea unei infrastructuri noi pentru invatamantul prescolar -Cresa/Gradinita cu program prelungit si dotarea acestora, prin desfiintarea corpului vechi (Cl) al Gradinitei Nr. 5, U.A.T. oras Buftea, Judetul Ilfov”   
     
pdf„Extindere cu sala de sport si anexe (prin desfiintare Corp C3), dotarea acestora si realizare imprejmuire- Scoala Glmnaziala Nr. 3, Oras Buftea, Judet Ilfov”   
     
pdf„MODERNIZAREA, EXTINDEREA ŞI EFICIENTIZAREA ENERGETICO -FUNCŢIONALĂ A SISTEMULUI DE ILUMINAT STRADAL AL ORASULUI BUFTEA (SISOB), JUDEŢUL ILFOV”    
     
pdfConstruire grădiniță cu program normal 4 săli de grupă pentru regiunea București – Ilfov – Lot 7, Str. Agricultori nr. 120, oraș Buftea, județul Ilfov